Jaf la o unitate BCR din Arad cu un pistol de jucarie: hotul a furat 86.000 de lei, dar i-a aruncat in timp ce fugea; politia a arestat un suspect; ce spune banca

Autor:

Bancherul.ro
2016-09-30 15:53

Un bărbat cu fața acoperită cu o cagulă a jefuit joi o sucursală BCR din municipiul Arad, de unde a sustras, sub amenințarea unui pistol, care ulterior s-a dovedit că ar fi fost de jucărie, 86.000 de lei, bani pe care individul i-a abandonat apoi la circa 200 de metri distanță de banca, potrivit Agerpres.

“Poliția a fost sesizată joi, în jurul orei 11,55, cu privire la comiterea unei fapte de tâlhărie într-o unitate bancară a BCR, situată pe Aleea Borsec din Cartierul Micălaca a municipiului Arad. Cea care a anunțat jaful a fost casiera unități bancare, aceasta declarând polițiștilor că a fost amenințată cu un pistol de un bărbat care avea pe cap o cagulă, iar în spate un rucsac. Temându-se pentru viața ei, femeia i-a dat bărbatului suma de 86.000 lei, adică toți banii din casierie”, a declarat pentru Agerpres, inspector Lorena Pârvulescu.

BCR a precizat, pentru Bancherul.ro, ca nu s-au inregistat victime.

Potrivit reprezentantului IPJ Arad, casiera bancii a fost amenințată de un bărbat care avea pe cap o cagulă cu un pistol, femeia dându-i acestuia suma de bani aflată în casierie, respectiv 86.000 de lei.

În unitate se mai aflau la momentul comiterii jafului încă două persoane angajate ale băncii.  Unul dintre angajați a vrut să se îndrepte spre bărbatul mascat în momentul în care acesta a intrat în sucursală. Cum însă atacatorul l-a amenințat cu arma, angajatul s-a speriat și a făcut un pas înapoi.

După ce a părăsit unitatea bancară, hotul a abandonat la circa 200 de metri distanță un rucsac în care polițiștii au găsit suma de bani, o pereche de mănuși, o cagulă, un pistol de jucărie si un flacon de 2 litri plin cu benzină.

“Poliția a reținut un suspect, la câteva ore de la producerea evenimentului. Cercetările continuă”, a precizat comisar șef Nicolae Bătrân.

Acesta a menționat că suspectul va fi supus testului poligraf.

De asemenea, polițiștii verifică înregistrările camerelor de supraveghere din zonă și din incinta agenției bancare.

Declaratie BCR – incident Arad

Ieri, 29 septembrie a.c., in unitatea BCR din cartierul Micalaca – Arad, o persoana neindentificata a initiat o tentativa de jaf. Nu se cunosc circumstantele infractiunii, dar primele informatii arata ca infractorul a abandonat geanta cu bani in apropierea locului faptei. Nimeni nu a fost ranit.

In acest moment, BCR colaboreaza cu Politia pentru identificarea infractorului. In unitatile bancii exista sisteme de monitorizare permanenta a activitatii si vom pune la dispozitia anchetatorilor toate materialele necesare care sa ajute la prinderea cat mai rapida a jefuitorului.

Pentru BCR, securitatea angajatilor este primordiala si organizam periodic sesiuni de instruire pentru angajatii care lucreaza in unitatile BCR, pe care ii instructam sa nu isi asume niciun risc in situatii de acest tip. In urma incidentului de la Arad colegii nostri au respectat protocolul de securitate pentru acest gen de cazuri si nimeni nu a fost ranit.

Dorim sa reiteram faptul ca politica BCR este de a nu pastra sume mari de bani lichizi, si nici sume disponibile imediat, in unitatile sale. BCR a implementat de peste 5 ani o politica proactiva de incurajare a platilor electronice, care a redus semnificativ sumele de bani din sucursale, fara a afecta nevoile directe ale clientilor. Din acest motiv pagubele financiare in astfel de incidente sunt extreme de reduse.

Clientii bancii nu sunt afectati, deoarece politele de asigurare ale bancii acopera astfel de incidente.

 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii

Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare

Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare, conform sesizărilor primite de la cititori. „Vreau să-mi schimb PIN-ul cardului din aplicația Raiffeisen, dar nu pot, de ce?”, întreabă o cititoare,... detalii