Conversațiune peripatetică asupra schimbului, băncelor, polițelor, biletelor la ordine

Lecție de educație financiară despre credit a lui Ion Ghica, de la 1864:

Să luă cu mine până în strada Doamnei. În dreptul caselor lui Major Mișa îl lăsai și intrai la cantorul d-lui Poumay; peste două minute eram iarăși lângă el.

– Nu l-ai găsit acasă se vede, îmi zise.

– Ba, acasă, Maneo, dar nu am putut cumpăra, îmi cere prea scump.

Și intrai alături la cantorul d-lor Halfon și fii. Două vorbe și eram iarăși lângă amicul meu.

– Scump și aici; prea scump, îi zisei.

În piața St. George iar îl lăsai și mă urcai la Banca otomană; peste zece minute mă coboram țiind în mână o hârtie galbenă:

– Am găsit, ș-am cumpărat.

– Dar ce-ai cumpărat?

– Am cumpărat un credit, am cumpărat bani ca să-i trimit la Londra.

– Cum ai cumpărat bani; banii nu să cumpără. Or ai vândut grâu?!

– Ba nu, i-am cumpărat tot cu bani!

Ciobanul se uită la mine ca un om care crede că n-a auzit bine. Știind cu cine am a face, mă gândii că nu am să scap cu una cu două de curiozitatea lui Manea și mă hotărâi a-i dezvolta și a-i esplica întreaga teorie a creditului, a-i face un mic curs asupra schimbului, asupra băncelor, polițelor, biletelor la ordine, cecurilor, conesementelor sau warantelor etc.

Deși aceasta a fost o conversație între doi oameni simpli și despre lucruri pe care toți le știm, am crezut însă că poate ar fi bine să o scrim pentru unii dintre bărbații noștri care scriu și vorbesc despre finanțe, și a căror scrise și zise citindu-le și auzindu-le lasă bănuiala că dumnealor ar crede că după o oaie s-ar putea tunde mai multă lână decât crește într-un an, că un om poate bea și mânca mai mult decât îi este venitul și că statul poate fi bogat și puternic când indivizii care îl compun sunt săraci și slabi.

Iată acea conversațiune peripatetică:

– Prăvăliile în care am intrat, dragă Maneo, sunt prăvălii de bani. Marfa ce se află într-însele sunt banii.

Acolo se vinde și se cumpără bani. Magazia se numește bancă și negustorul dintr-însa bancher. Zicem zăraf, întocmai precum zicem bogasier, marchitan, lipscan etc.

Treaba ce mi-am făcut cu acel din piața St. George este că peste zece zile aveam să plătesc la Londra opt sute de galbeni fabricantului de la care am luat mașina de treierat pe care ai văzut-o lucrând astă-vară, la moșie.

Am cumpărat-o cu credit, pe datorie, adică cu făgăduiala că peste un an să-i dau banii; acum peste zece zile se împlinește sorocul și am cumpărat hârtia aceasta ca s-o trimit fabricantului chiar astăzi prin poștie.

El îndată ce va înfățișa-o la un bancher, anume către care scrie, va priimi opt sute de galbeni.

Dar o să-mi zici poate că de ce nu m-am dus cu banii drept la poștie, în loc de a alerga la bancher?

Trebuie să-ți spui că chiar de aș fi avut bani bătuți, tot nu i-aș fi trimis prin poștie; ar fi trebuit să fac grop, gropul să-l pecetluiesc cu o mulțime de peceți, să fac declarații și multe alte formalități; și după toate acestea să plătesc și 1/2%, adică patru galbeni ca să mi-l ducă până la Londra; în vreme ce la bancher nu am plătit nimic, și iată cum:

El, având necontenite daraveri cu bancherii din Londra, are ordine să plătească aici mai mulți bani în socoteala lor, bani ce acei bancheri au primiit acolo de la mai mulți negustori care trimit sau scriu să le cumpere de-aici grâne sau sămânță de gândaci și cărora le-au dat polițe ca să li se numere banii din București, ca cu acei bani să plătească proprietarilor sau plugarilor de la care iau acele producte.

Pe de altă parte, bancherul de aici trage polițe asupra corespondenților săi de acolo pentru banii ce el priimește de la negustrorii de aici, care au să plătească la Londra manufacturile ce aduc de acolo.

Aceste hârtii, aceste polițe, se numesc schimb.

Dacă nu ar fi schimbul între două piețe, între două târguri, cum am zice, ar fi trebuit ca bancherii de acolo să trimiță bani aici prin poștie, ceea ce ar fi pricinuit mari cheltuieli de transport, de cel puțin câte o jumătate de galben de fiecare sută.

Bancherul la care am fost, având multe plăți de făcut aici în socoteala celor de la Londra, a fost foarte bucuros să-i dau opt sute de galbeni ca să-i plătească la Londra pentru mine, cui voi voi eu; l-am scutit de plata de patru galbeni la poștă; a cumpărat banii mei, cu hârtia ce vezi în mâna mea.

Din partă-mi, dând banii bancherului în loc de a-i trimite prin poștie, am scutit și eu o cheltuială de alți patru galbeni; cu modul acesta treaba să face tot așa de bine și scutim și unul și altul câte patru galbeni, adică peste tot o economie de opt galbeni.

Să nu crezi însă că poți găsi totdeauna asemenea hârtii la bancheri, fără plată; aceasta atârnă de starea schimbului. Schimbul cu Londra se poate face fără plată, au pair, al pari, pe tocmai, cum să zice, când se cere acolo tot atâți bani de la București câți să cer și aici de la Londra; însă când acolo se cere d-aici mai mulți bani, bancherul poate să fie silit a-ți plăti și un agio, un baș pentru bani, când aici se cer mai mulți bani de acolo. Prețul schimbului între două piețe se regulează în toate zilele, întocmai ca prețul oricăreia mărfi.

Dar să-ți spun una: nu aveam în pungă bani bătuți nici măcar un sfanț; în loc de bani am dat bancherului două polițe de la arendași cărora le-am bătut grâul cu mașina mea; una de trei sute și cealaltă de cinci sute de galbeni; am vândut bancherului acele două polițe platnice la 1 septembrie viitor.

Mi le-a scontat, cum se zice, le-a priimit drept bani, scăzându-mi din sumele scrise în ele dobânda pe trei luni, de azi până la 1 septembrie, termeni la care acei arendași au să plătească polițile lor. Ei le vor plăti atunci bancherului, iar nu mie; căci acum el este proprietarul acelor polițe pe care le-a cumpărat de la mine cu această hârtie.

(Din Opere, de Ion Ghica, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956)