BNR va mentine dobanda ROBOR la niveluri mici pana la toamna, cand ar urma sa creasca

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2016-04-19 09:45 Ultima actualizare: 2016-04-19 09:45

Banca Nationala a Romaniei (BNR) va mentine nivelul dobanzilor mici de pe piata interbancara (ROBOR), prin intermediul surplusului de lichiditate, pana in a doua parte a acestui an, in conditiile unei inflatii negative, apreciaza economistii Garanti Bank intr-un raport.

“BNR nu va steriliza deocamdata lichiditatea abundenta, cu o medie zilnica a depozitelor bancare la banca centrala de 13,4 miliarde lei in februarie, dublu fata de aceeasi luna a anului trecut, astfel ca ROBOR la 1 luna si-a continuat trendul descendent, pana la 0,55% in martie, fata de 1,75% cat este rata de politica monetara. O majorare a dobanzilor este asteptata doar in a doua parte a anului, prin ingustarea coridorului dintre facilitatile de dobanda ale BNR, in prezent la +/-1,5%, care ar urma sa duca la cresterea dobanzilor interbancare la nivelul dobanzii de referinta”, precizeaza economistii Garanti Bank.

Acestia anticipeaza ca BNR va majora dobanda de referinta abia in 2017, insa nu este exclusa o actiune si mai timpurie, in functie de evolutia inflatiei, influentata de cresterea consumului.

În ceea ce privește rezervele minime obligatorii (RMO), se așteaptă ca acestea să fie reduse în 2016, de la 12% (pentru pasivele în valută) și 8% (pentru pasivele în lei), la 9% și, respectiv, 6%.

Crestere de 3,7% a PIB-ului in 2016

Produsul intern brut (PIB) este estimat a avea o crestere de 3,7% in acest an, ca urmare a accelerării consumului, se mai arata in Raportul Macroeconomic al Garanti Bank, corespunzător primului trimestru al acestui an, conform unui comunicat de presa al bancii, in care se mai precizeaza urmatoarele:

Banca preconizează că principalele motoare ale economiei în 2016 vor continua să fie comerțul și sectorul IT&C, în timp ce domeniul imobiliar ar putea să își intensifice contribuția la PIB. Piața rezidențială tocmai începe un ciclu nou, iar sectorul serviciilor va înregistra o cerere tot mai mare pentru spații de birouri, conform raportului citat.

Bugetul de stat a înregistrat un excedent de 0,8 miliarde de lei în primele două luni ale anului. Reducerea TVA-ului de la 24% la 9% pentru produsele alimentare, implementată în 2015, reducerea TVA-ului general, de la 24% la 20%, începând cu 1 ianuarie, precum și creșterea cu 25% a salariilor în sistemul public de sănătate, vor continua să își arate efectele asupra execuției bugetare anul acesta. Deficitul bugetar, însă, se va menține sub 3% din PIB, arată Raportul Macroeconomic al Garanti Bank.

“2016 a început sub auspicii foarte bune. Comerțul a crescut, serviciile de IT și externalizare înfloresc, iar sectorul imobiliar dă semne de revigorare. Astfel, ne așteptăm ca anul acesta să își păstreze perspectivele pozitive, iar economia să continue să progreseze”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Bank România.

Garanti Bank estimează că prețurile vor scadea în primul semestru, ca urmare a reducerilor TVA, și că inflația va intra pe un teritoriu pozitiv, în a doua jumătate a anului.

În luna decembrie, Moody’s a îmbunătățit perspectiva ratingului pe termen lung a României, de la stabilă la pozitivă. Potrivit estimărilor Garanti Bank, parametrii macroeconomici ai țării vor continua să fie într-o formă bună. Inflația medie și ratele dobânzilor pe termen lung se află la un nivel minim istoric, în timp ce datoria publică și deficitul bugetar sunt sub pragurile limită – de maxim 60% și, respectiv, 3% din PIB.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii

Clienții Alpha Bank pot alege dacă se transferă la Unicredit

Clienții Alpha Bank vor mai putea folosi conturile, cardurile, aplicația și alte servicii până în 14 august. Ulterior, dacă acceptă, ei vor fi transferați la Unicredit, cea care a cumpărat... detalii