În noul proiect de lege al creditelor de consum elaborat de Ministerul Economiei, conform unei directive europene, sunt introduse prevederi care facilitează restructurarea creditelor, cu scopul evitării executării silite.
Astfel, noua lege, care va înlocui, peste un an, OUG 50/2010, scutește băncile și IFN-urile de obligația efectuării unei bonități a clientului căruia i se restructurează creditul.
Ce înseamnă asta? Că, de exemplu, dacă deținătorul unui credit nu-și mai poate plăti ratele, să spunem din cauza pierderii locului de muncă, baca îi va putea amâna plata ratelor fără să țină cont de nivelul veniturilor sau de gradul de îndatorare
Ceea ce nu se întâmplă în prezent, pentru că, deși în OUG 50/2010 a fost introdusă, de anul trecut, obligația băncilor de a restructura creditele, nu există și scutirea privind analiza bonității clientului.
Iată comparativ, prevederile celor două texte de lege invocate mai sus:
Restanțe și măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare
Art. 35. – (1) Creditorii au obligația de a lua, atunci când este cazul, măsuri rezonabile de restructurare datorată dificultăților financiare înainte de a iniția procedura de executare silită, care să țină seama, printre altele, de situația personală a consumatorului.
(2) Creditorii nu au obligația de a oferi consumatorilor, în mod repetat, măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare prevăzute la alin. (1), cu excepția cazurilor justificate.
(3) Creditorii nu au obligația de a efectua o evaluare a bonității în conformitate cu art. 18 atunci când modifică clauzele și condițiile existente ale unui contract de credit în conformitate cu prevederile alin. (4) lit. b) și alin. (5) cu condiția ca valoarea totală care trebuie plătită de consumator să nu crească în mod semnificativ, respectiv cu mai mult de 15% din valoarea totală plătibilă, odată cu modificarea contractului de credit.
(4) Măsurile de restructurare datorate dificultăților financiare prevăzute la alin. (1) – (2), pentru care creditorii au obligaţia de a avea politici şi proceduri adecvate, includ cel puțin următoarele măsuri:
a) refinanțarea totală sau parțială a unui contract de credit;
b) modificarea clauzelor și condițiilor existente ale unui contract de credit,
(5) Clauzele și condițiile existente ale unui contract de credit prevăzute la alin. (4) lit. b) care se vor modifica includ, dar fără a se limita la, următoarele:
a) prelungirea duratei contractului de credit;
b) modificarea tipului de contract de credit;
c) amânarea plății ratelor, integral sau parțial, pentru o anumită perioadă;
d) reducerea ratei dobânzii aferente creditului;
e) oferirea unei perioade fără plăți;
f) rambursări parțiale;
g) conversii valutare;
h) iertarea parțială de plată și consolidarea datoriei.
(1) Creditorii au obligația de a avea politici și proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă datorată dificultăților financiare înainte de a demara procedura de executare silită.
(2) Măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare țin seama, printre alte elemente, de situația consumatorului și constau în următoarele:
a) refinanțarea totală sau parțială a contractului de credit;
b) modificarea termenelor și condițiilor existente ale unui contract de credit, care include:
(i) prelungirea duratei contractului de credit;
(ii) modificarea tipului de contract de credit;
(iii) amânarea plății tuturor sau a unei părți a ratelor de credit pentru o anumită perioadă;
(iv) schimbarea ratei dobânzii;
(v) oferirea unei perioade fără plăți;
(vi) plăți parțiale;
(vii) conversii monetare;
(viii) iertarea parțială de datorie și consolidarea datoriilor;
(3) Lista măsurilor potențiale de restructurare datorată dificultăților financiare prevăzute la alin. (1) nu aduce atingere niciunei prevederi legale naționale.
Aceeași prevedere din OUG 50/2010 există și în legea contractelor de credit ipotecar, însă fără scutirea de evaluare a bonității.
Iar cum noua lege a creditelor de consum nu se va aplica și creditelor ipotecare, acestea din urmă vor fi discriminate în privința restructurărilor.
Nu există comentarii pentru această știre.
În 2025 am răspuns la peste 2.600 de întrebări de la cititori, clienți ai băncilor și IFN-urilor, primite prin e-mail, Whatsapp, telefon și în comentariile articolelor din Întreabăbanca.ro, Reclamațiibănci.ro și... detalii
Cele mai multe fraude bancare se realizează prin furtul datelor cardurilor și prin manipularea clienților băncilor să transfere bani în conturile hoților, arată cel mai complex raport de până acum... detalii
Un număr de aproape 150.000 de fraude bancare (148.339) au avut loc în România în 2024, reprezentând 0,004% din volumul total de tranzacții bancare, conform statisticilor prezentate de Banca Centrală... detalii
Plățile și încasările instant în euro sunt posibile în prezent la patru bănci: Banca Transilvania, Libra Bank, Revolut și ING Bank, ultima care le-a lansat, din 11 decembrie. Salt Bank... detalii
Ce măsuri de prevenire a fraudelor ar trebui să ia băncile
Profitabilitatea băncilor este în scădere, însă câștigurile rămân ridicate
Garanti ignoră serviciul de afișare a numelui deținătorului unui cont (SANB)
Ponderea băncilor în economie e la jumătate față de alte țări, dar profitabilitatea e dublă
Noua lege a creditelor de consum ușurează restructurarea, pentru a nu fi executat silit
Dobânda la credite „de la x% până la y%” a fost adoptată și de BCR
Criza fuziunii First Bank - Intesa s-a încheiat după cinci zile
Cu părere de rău, după 30 de ani, părăsesc BRD
Revolut este o bancă preferată de escroci pentru fraude
Topul celor mai bune carduri de credit