Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, nu va ezita să ia măsuri neconvenţionale, ca să facă faţă crizei, a declarat acesta în interviul acordat Bloomberg TV şi citat de AFP. rnrn”Trăim într-o lume care nu este convenţională. Cât priveşte decizia de a face sau nu operaţiuni neconvenţionale, am spus deja că nu exclud această variantă”, a declarat şeful BCE. rnrnTrichet a fost întrebat despre un eventual recurs în zona euro la o majorare forţată a masei monetare (quantitative easing): băncile centrale cumpără titluri ale Trezoreriei sau active ale băncilor comerciale, injectând masiv lichidităţi în schimb, în încercarea de a detensiona piaţa monetară. rnrnAcest tip de politică neconvenţională comparativ cu alte instrumente clasice, cum sunt dobânda de politică monetară sau operaţiunile de creditare a băncilor comerciale, a fost experimentată în Japonia la începutul anilor 2000, iar apoi, mai recent, de banca centrală americană, Federal Reserve (Fed). rnrnDe altfel, preşedintele Băncii Centrale Europene a spus că nu vede “nimic dificil” în a lua decizii pentru o uniune monetară alcătuită din 16 ţări diferite.rnrn”Nimic din ceea ce am putea face nu ne este împiedicat din cauza prezenţei unor guverne diferite”, a spus Trichet. rnrnBCE le-a dat deja indicii jucătorilor de pe pieţele financiare că va face o pauză în februarie în ceea ce priveşte relaxarea politicii monetare, dar a lăsat să se înţeleagă că în martie ar putea coborî din nou dobânda cheie. rnrnDobânda de politică monetară a Băncii Centrale Europene este în prezent de 2%, un nivel minim din întreaga existenţă a instituţiei cu sediul la Frankfurt. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii