Banca Naţională a României (BNR) nu anticipează contractarea economiei naţionale, iar inflaţia continuă să se regăsească printre priorităţile instituţiei, a declarat, miercuri, la Viena, viceguvernatorul BNR Cristian Popa.rnrnBanca centrală rămâne preocupată de inflaţie, deşi estimările indică frânarea creşterii preţurilor, a afirmat oficialul băncii centrale.rnrn”Nu considerăm că creşterea economică a României va intra în zona negativă”, a arătat Popa, prezent la o conferinţă pe teme economice.rnrnComisia Europeană estimează, potrivit prognozei de iarnă publicate luni, că Produsul Intern Brut (PIB) al României va creşte cu 1,75% în 2009, faţă de circa 8% în 2008.rnrnMinistrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat, săptămâna trecută, pentru MEDIAFAX, că economia va ateriza de la o creştere de 7,9% în 2008 la 2,5% în acest an.rnrnComisia Naţională de Prognoză estimează o creştere economică de 7,9% pentru 2008, față de estimarea de 9,1% din noiembrie 2008, şi a revizuit în scădere previziunea pentru 2009, de la 6% la 2,5%, potrivit datelor interimare publicate luni.rnrnComisia Europeană menţine prognoza privind inflaţia în România pentru 2009 şi 2010, anticipând rate ale creşterii preţurilor de consum de 5,7%, respectiv 4%.rnrnEstimările, incluse în prognoza de iarnă a CE, indică o rată armonizată a inflaţiei de 7,9% în 2008, majorată cu 0,1 puncte procentuale de la proiecţia de 7,8% inclusă în prognoza de toamnă.rnrnRata inflaţiei s-a plasat la 6,3% în 2008, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Un cititor m-a sunat să mă întrebe ce trebuie să facă dacă o doamnă, consultant financiar la o platformă de investiții, îl amenință că-l dă pe mâna autorităților (ANAF și... detalii
Elementul crucial care a determinat Consiliul Concurenței să amendeze băncile pentru manipularea ROBOR este transparența în perioada de fixing, care distruge logica mecanismului de formare a indicelui dobânzilor interbancare, a... detalii
Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, a încercat să explice, într-o conferință de presă, decizia de a amenda băncile pentru „coordonarea comportamentului” în stabilirea ROBOR. Poate cea mai importantă clarificare a... detalii
Angajații BRD din sindicatul Impact al băncii au protestat, în 2 iunie 2026, în fața băncii, după ce au respins modificările din contractul colectiv de muncă (CCM) propuse de bancă,... detalii
Prietenul din America vrea să-ți trimită niște bani într-o aplicație de criptomonede?
M-au sunat iar de la Revolut să mă păcălească
Cum ajung oamenii supraîndatorați la IFN-uri din cauza Biroului de Credit
Ce valoare au punctele Priceless ale Mastercard?
Unele IFN-uri aplică dobânzi excesive la credite, peste plafoanele din Legea 243/2024
Cu atâtea credite, nici nu mai știu unde și câte datorii am
Ce riști dacă faci prea multe credite IFN
Am pierdut la pariuri online 30.000 de lei, apoi am făcut 9 credite la IFN-uri, să plătesc datoria
Dacă ai mai multe credite, refinanțează-le într-unul singur, pentru a-ți reduce gradul de îndatorare
Trei avantaje al concilierii prin CSALB, în loc să dai banca în judecată