Analiştii financiar-bancari consideră nefondată decizia agenţiilor de rating Standard & Poor’s (S&P) şi Fitch de a retrograda România şi spun că ţara ar avea în continuare toate motivele să rămână în categoria investment grade, mai ales că beneficiază de ancora Uniunii Europene (UE).rnrn”În prezent, România are toate motivele să fie în investment grade, în condiţiile în care avem ancora UE, care este extrem de importantă. Scoaterea României din această categorie este un eveniment fără precedent în Uniunea Europeană”, a spus economistul şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, la o dezbatere organizată de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari (AAFBR).rnrnCreştere a importanţei recomandărilor de la Bruxelles şi FMI rnrnPe de altă parte, economistul şef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel, consideră că, în condiţiile crizei şi pierderii de credibilitate pentru agenţiile de rating, rolul Comisiei Europene şi al unor instituţii precum Fondul Monetar internaţional (FMI) va deveni din ce în ce mai important, iar România trebuie să acorde atenţie recomandărilor acestora.rnrn”În acest vid de expertiză, vom asista la o creştere a influenţei Comisiei Europene şi FMI, iar România trebuie să acorde foarte multă atenţie recomandărilor acestora pe viitor”, a spus Anghel.rnrnAgenţia de rating Standard & Poor’s a scăzut cu o treaptă calificativul României la sfârşitul lui octombrie, decizie care a scos ţara din categoria investment grade, motivul principal invocat fiind dependenţa în creştere de surse de finanţare străine din ce în ce mai nesigure.rnrnÎn 10 noiembrie, agenţia Fitch a luat o decizie similară, coborând cu două trepte ratingul României până la un nivel din afara categoriei investment grade.rnrnCa urmare, România este singura ţară din UE care are calificativ din afara categoriei investment grade de la două din cele trei mari agenţii de rating.rnrnMoody’s, singura dintre marile agenţii de evaluare financiară care menţine încă România în categoria investment grade, a anunţat că nu va lua vreo decizie de rating până la începutul anului viitor.rn rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Aturitățile statului (Poliția, Guvernul) împreună cu firmele private (bănci, firme de IT) trebuie să construiască și să lanseze o platformă online pentru prevenirea și raportarea fraudelor online. Măcar în ultimul... detalii
Cine vrea un credit de la bănci sau IFN-uri, este verificat mai întâi la Biroul de Credit. Dacă împrumutul i se aprobă, semnează că-i vor fi raportate datele la Biroul... detalii
Băncile și IFN-urile nu te pot executa silit, dacă nu poți (nu dacă nu vrei) să-ți plătești rata la credit, de exemplu dacă-ți pierzi locul de muncă. Legea obligă instituțiile... detalii
„Acum am citit știrea cu concedierea lui Denis Rifai, după interviul cu Mugur Isărescu. Ce știi de platforma aceea minune AI cu care angajații BNR fac bani mulți? E reală,... detalii
De ce trebuie să evităm ATM-urile Euronet
De ce vreau pachetul ING More fără cardul Gold
În cât timp trebuie să primesc răspuns de la o bancă sau IFN?
Banca Transilvania intră în clubul băncilor care prezintă corect dobânzile la credite
M-au atras cu dobânzi bune, apoi mi-au luat comision
Insolvența personală: mai mulți administratori decât dosare (actualizat cu răspunsul ANPC)
Supraîndatorarea nu se combate cu birocrație europeană
Au venit cu contractul la poartă și m-au mințit cu refinanțarea
Băncile trebuie să lanseze un call center și o aplicație pentru fraude
Conversațiune peripatetică asupra schimbului, băncelor, polițelor, biletelor la ordine