Vanzarile cu amanuntul, +5% in prima treime a anului, dar se profileaza un trend descendent

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2022-06-06 10:10 Ultima actualizare: 2022-06-06 10:10

Vânzările cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) au înregistrat în luna aprilie 2022 o creștere semnificativă față de luna anterioară (+3,4%) pe seria brută dar marginală (+0,3%) pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate), potrivit datelor publicate de INS.

Disproporția a fost dată de dispunerea mai favorabilă a datelor de activitate în calendar. Raportat la aceeași lună din anul precedent, avansul a fost de +3,7%, atât în termeni bruți cât și ajustat cu zilele lucrătoare și sezonalitatea.

În contextul reducerii puterii de cumpărare a salariului mediu (+11% aferent lunii martie dar încasat în aprilie, la o inflație de 13,8%), s-a produs o diminuare a ritmului de creștere la nivelul 5% pe ansamblul primelor patru luni ale anului. Scăderea în continuare devine probabilă, inclusiv prin efectul de bază al creșterilor lunare mai pronunțate din anul anterior.

Ar fi de remarcat avansul redus al cifrei de afaceri în termeni bruți la produse alimentare față de luna precedentă (+1,2%) și SCĂDEREA față de aceeași lună din anul anterior (-2,2%). De reținut, scumpirile pe acest segment au urcat la 13,54% anual, din care aproape două treimi (8,46%) în primele patru luni din 2022.

La produsele nealimentare (în pofida plafonării prețurilor la energie) ritmul a fost semnificativ mai ridicat (+4,1% lunar și +6,6 cumulat pe prima treime a anului) iar la carburanți auto s-a înregistrat avansul cel mai mare (+6,2%, respectiv 10,2% și singura categorie cu ritm anual mai ridicat în aprilie față de cel cumulat pe 4 luni).

[1]

Anterior, revenirea estimată anterior a fi de circa 2% (-3,7% în 2020 și +5,9% anul trecut) s-a făcut pe calea expandării clare a consumului intern peste avansul economic. Datele disponibile în prezent pentru T1 2022 arată o schimbare a situației, cu majorarea semnal anunțată pentru PIB (+6,5%) aproape de evoluția comerțului (+5% brut deși +6,9% ajustat cu sezonalitatea).

 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analize economice

Deficitul bugetar, redus la mai puțin de jumătate în T1 2026

Bugetul general consolidat a consemnat un deficit de 21,09 miliarde lei după primele trei luni ale anului curent (-1,03% din PIB-ul estimat la 2.045,2 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate... detalii

Comerțul cu amănuntul, stabilizare la cota -6% după primele două luni din 2026

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut cu -0,4% în ianuarie 2026 față de luna anterioară, însă a crescut cu 0,2% pe cea ajustată... detalii

Deficitul comercial, redus cu o șesime în primele două luni ale anului

Exporturile României au fost în februarie 2026 de aproape 8 miliarde euro (+1,1% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat ceva mai mult de... detalii

Inflația anuală a rămas sub pragul de 10% în martie 2026

Inflația anuală a crescut înapoi până la 9,87%, după ce avansul lunar al prețurilor de +0,27% din martie 2025 a fost înlocuit de cel de +0,78% din martie 2026. În... detalii