BNR poate impune recapitalizări băncilor sau schimbări de acţionariat în caz de nevoie, dar nu se întrevede un risc sistemic, a declarat miercuri economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.rnrn”Nu se întrevăd riscuri sistemice. Dacă va fi nevoie se vor lua măsuri de la caz la caz, prin recapitalizări obligatorii şi/sau schimbări de acţionariat. Aceste intervenţii nu se vor face în niciun caz din bani publici”, a spus Lazea, precizând că a făcut declaraţiile în nume propriu şi nu reprezintă poziţia oficială a băncii centrale.rnrnEl a spus că, în prezent, ponderea mare a deţinerii străine într-un sistem bancar este percepută ca dezavantaj, deşi în trecut era considerată un avantaj.rnrn”România este pe locul 4 din 11 state central şi est-europene din acest punct de vedere, dar ponderea mare a capitalului străin poate deveni un dezavantaj doar dacă datoria bancară externă este foarte mare ca pondere în PIB şi poate fi retrasă rapid şi dacă împrumutul în valută este dominant şi prezintă o probabilitate ridicată de default”, a explicat Lazea, citat de Newsin.rnrnEl a continuat că, din punctul de vedere al celor două criterii, România este pe locul 7 între cele 11 state din regiune, cu o datorie bancară externă netă de 20% din PIB, respectiv pe locul 5 ca pondere a creditelor în valută în volumul total al împrumuturilor.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Elementul crucial care a determinat Consiliul Concurenței să amendeze băncile pentru manipularea ROBOR este transparența în perioada de fixing, care distruge logica mecanismului de formare a indicelui dobânzilor interbancare, a... detalii
Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, a încercat să explice, într-o conferință de presă, decizia de a amenda băncile pentru „coordonarea comportamentului” în stabilirea ROBOR. Poate cea mai importantă clarificare a... detalii
Angajații BRD din sindicatul Impact al băncii au protestat, în 2 iunie 2026, în fața băncii, după ce au respins modificările din contractul colectiv de muncă (CCM) propuse de bancă,... detalii
Un cititor ne-a povestit cum a luat o țeapă online cu o falsă aplicație de criptomonede. Schema înșelătoriei e laborioasă, o așa-zisă inginerie socială și psihologică. Mai întâi escrocul „s-a... detalii
M-au sunat iar de la Revolut să mă păcălească
Cum ajung oamenii supraîndatorați la IFN-uri din cauza Biroului de Credit
Ce valoare au punctele Priceless ale Mastercard?
Unele IFN-uri aplică dobânzi excesive la credite, peste plafoanele din Legea 243/2024
Cu atâtea credite, nici nu mai știu unde și câte datorii am
Ce riști dacă faci prea multe credite IFN
Am pierdut la pariuri online 30.000 de lei, apoi am făcut 9 credite la IFN-uri, să plătesc datoria
Dacă ai mai multe credite, refinanțează-le într-unul singur, pentru a-ți reduce gradul de îndatorare
Trei avantaje al concilierii prin CSALB, în loc să dai banca în judecată
Aplicațiile unor bănci nu merg cu buletinul electronic