Premierul Victor Ponta a declarat aseara la un post de televiziune ca guvernul va cauta o solutie pentru inlocuirea lui Radu Ghetea de la CEC Bank astfel incat banca sa nu-i plateasca despagubiri, intrucat contractul acestuia de presedinte expira abia in 2015. Ponta a precizat ca la CEC urmeaza sa fie aplicat un sistem de conducere dualist, cu un Consiliu de Supraveghere si Directorat.
“Poate chiar săptămâna aceasta vom gasi o solutie, pentru că e vorba de faptul că Gheţea are un contract care expiră abia la anul şi, atunci, trebuie găsită o soluţie prin care CEC să nu plătească aceste despăgubiri”, a spus Ghetea.
Ponta a delarat ca-l va inlocui pe Ghetea de la CEC cu Enache Jiru, secretar de stat la Ministerul Finantelor, dupa ce s-a aflat ca banca a acordat un credit pentru cumparea unui teren agricol Ioanei Basescu, fiica presedintelui Traian Basescu.
Ulterior, BNR a sugerat ca nu este cazul ca Ghetea sa fie schimbat in graba.
Acum, Ponta nu-si mai asuma responsabilitatea demiterii lui Ghetea, declarand ca urmeaza o procedura de schimbare a presedintelui CEC initiata de fostul ministru de Finante, Daniel Chitoiu.
“Nu am discutat cu domnhul Gheţea. Eu nu pot şi nici nu doresc să încalc legea. Eu nu demit sau numesc persoane în funcţie. Eu aprob o procedură pe care domnul Chiţoiu a iniţiat-o, aceea a conducerii duale în cadrul CEC, aşa cum există şi în alte bănci şi în alte societăţi, după care reprezentanţii în AGA şi în CA vor desemna conducerea. Deci, nu eu personal numesc conducerea. Evident, ministrul de Finanţe face numirile în AGA şi mai departe în CA”, a declarat Ponta.
Nu există comentarii pentru această știre.
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii
Clienții Alpha Bank vor mai putea folosi conturile, cardurile, aplicația și alte servicii până în 14 august. Ulterior, dacă acceptă, ei vor fi transferați la Unicredit, cea care a cumpărat... detalii