Raiffeisen Bank si fundatia Junior Achievement continua si in acest an un program de educatie financiara in cadrul unor licee din tara (ABCdar bancar), iar in premiera initiaza un curs si pentru copiii din din clasele pregatitoare şi clasa întâi.rnrnUn numar de 77 de cadre didactice şi 50 de consultanţi Raiffeisen Bank derulează la clasă activităţile din cele două programe.rnrnScopul acestora este de a facilita înţelegerea unor concepte şi mecanisme de folosire a bugetului de venituri şi cheltuieli, economii, investiţii, carduri şi modalităţi de plată moderne, utilizarea creditului, asigurări şi opţiuni oferite de acestea, prin intermediul unor activităţi de tipul learning by doing desfăşurate în şcoală, se arata intr-un comunicat al celor doua institutii.rnrnComunicat de presa Raiffeisen Bank:rnrn1 250 de elevi de la clasele pregătitoare şi întâi şi 1000 de elevi de liceu învaţă ce înseamnă să fii un consumator chibzuitrnrnBucureşti, 29 ianuarie 2013 – Raiffeisen Bank şi Junior Achievement susţin în acest an şcolar dezvoltarea competenţelor financiare ale elevilor prin două programe educaţionale pentru ciclul primar (programul „Noi înşine”) şi liceal („ABCdar bancar”). 77 de cadre didactice şi 50 de consultanţi Raiffeisen Bank derulează la clasă activităţile din cele două programe.rnrnIniţiativa unui program de educaţie financiară adaptat grupei de vârstă 6-7 ani vine în contextul raportului Comisiei Europene, potrivit căruia România face parte din statele care nu asigură prin programa naţională pentru ciclul primar dezvoltarea competenţelor transversale precum spiritul civic, spiritul antreprenorial, competenţe IT şi de administrare a resurselor financiare. rnrnProgramul educaţional „Noi înşine” se adresează clasei pregătitoare şi clasei întâi. Această versiune pilot a programului conţine şi o serie de activităţi auxiliare prin care elevii câştigă puncte la parcurgerea corectă a fiecărei activităţi şi intră în „Clubul copiilor harnici şi chibzuiţi”.rnProgramul se derulează în 24 şcoli din 10 oraşe: Bucureşti, Alexandria, Braşov, Călăraşi, Cluj Napoca, Constanţa, Focşani, Galaţi, Ploieşti, Timişoara.rnrn„Schimbările au fost în primul rând observate de părinți. Aceștia au spus că într-adevăr copiii au devenit ceva mai chibzuiți. Personal am fost impresionată de răspunsurile lor din cadrul lecțiilor. De exemplu, la întrebarea “Ce ați face dacă ați avea salariu?” niciun elev nu a răspuns că și-ar cumpăra dulciuri sau jucării, ci că ar cumpăra mâncare, haine, ar plăti facturile și chiria și i-ar ajuta pe cei săraci. Menționez că nu li s-a sugerat niciun răspuns și majoritatea au 7 ani, adică sunt destul de mici. Evident se observă o responsabilizare.”, a declarat Petrache Gabriela Nicoleta, învățătoare la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 22 Dimitrie Cantemir din Galați.rnrnColaborarea dintre Raiffeisen Bank şi Junior Achievement a început în anul şcolar 2010-2011, prin programul educaţional „ABCdar Bancar”. Programul se adresează tinerilor din grupa de vârstă 15 – 19 ani şi facilitează înţelegerea unor concepte şi mecanisme de folosire a bugetului de venituri şi cheltuieli, economii, investiţii, carduri şi modalităţi de plată moderne, utilizarea creditului, asigurări şi opţiuni oferite de acestea, prin intermediul unor activităţi de tipul learning by doing desfăşurate în şcoală.rnrn„Prin programele educaţionale pe care le susţinem ne dorim ca tot mai mulţi tineri din România să-şi însuşească cunoştinţele de bază în materie de finanţe personale. Programul ABCdar Bancar este deja la a treia ediţie şi a ajuns la peste 2600 elevi din 76 de licee, din 63 localităţi. Aceste cunoştinţe le sunt extrem de utile pentru o viaţă activă şi independentă financiar, mai ales când ele sunt dezvoltate de la vârste cât mai fragede. Prin urmare, începând cu acest an şcolar, unul din programele educaţionale, şi anume ‘Noi Înşine’, se adresează elevilor din clasele pregatitoare şi întâi. Pentru acest curs am pregătit diverse activităţi practice şi distractive prin care elevii dezvoltă competenţe transversale, care îi ajută să fie mai pregătiţi şi să reuşească atât la şcoală, cât şi în afara ei” – Corina Vasile, Director Comunicare şi Relaţii Publice, Raiffeisen Bank.rnrnLista instituţiilor de învăţământ participante în programul „Noi înşine”rnrnŞCOALA GENERALĂ NR. 7 – ALEXANDRIArnŞCOALA GENERALĂ NR. 5 – BRAŞOVrnŞCOALA GIMNAZIALĂ I H RĂDULESCU – bUCUREŞTIrnŞCOALA GIMNAZIALĂ MARIA ROSETTI – BUCUREŞTI rnŞCOALA GIMNAZIALĂ PIA BRATIANU – BUCUREŞTIrnŞCOALA GIMNAZIALĂ VASILE ALECSANDRI – BUCUREŞTI rnŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 150, SFâNTUL ELEFTERIE – BUCUREŞTIrnCOLEGIUL ECONOMIC – CĂLĂRAŞIrnŞCOALA GIMNAZIALĂ NICOLAE TITULESCU – CĂLĂRAŞIrnŞCOALA GIMNAZIALĂ CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – CĂLĂRAŞIrnLICEUL TEORETIC NICOLAE BĂLCESCU – CLUJ NAPOCArnTRANSYLVANIA COLLEGE – CLUJ NAPOCArnŞCOALA ANGHEL SALIGNY – CONSTANŢArnŞCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI VITEAZUL – CONSTANŢArnŞCOALA GIMNAZIALĂ NICOLAE TONITZA – CONSTANŢArnŞCOALA GIMNAZIALĂ REMUS OPREAN – CONSTANŢArnŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 – FOCŞANI rnŞCOALA GIMNAZIALĂ ANGHEL SALIGNY – FOCŞANIrnŞCOALA GIMNAZIALA DIMITRIE CANTEMIR – GALAŢIrnŞCOALA GIMNAZIALĂ ION CREANGĂ – GALAŢIrnŞCOALA GIMNAZIALA SFÂNTA ANA – GALAŢIrnŞCOALA GIMNAZIALA NICOLAE IORGA – PLOIEŞTIrnCOLEGIUL NAŢIONAL BANAŢEAN – TIMIŞOARA rnLICEUL TEORETIC NIKOLAUS LENAU – TIMIŞOARArnrnLista instituţiilor de învăţământ participante în programul „ABCdar bancar”rnrnCOLEGIUL ECONOMIC DIONISIE POP MARTIAN – Alba IuliarnLICEUL TEHNOLOGIC MIHAI VITEAZUL – PiteŞtirnCOLEGIUL TEHNIC LETEA – BacăurnCOLEGIUL TEHNIC INFOEL – BistriŢarnCOLEGIUL TEHNIC GHEORGHE ASACHI – BotoŞanirnGRUP SCOLAR VICTOR JINGA – Săcele rnCOLEGIUL NATIONAL GHEORGHE LAZAR – BucureŞtirnCOLEGIUL TEHNIC DE ARHITECTURă ŞI LUCRăRI PUBLICE I.N. SOCOLESCU – BucureStirnGRUP SCOLAR ECONOMIC ADMINISTRATIV MIRCEA VULCăNESCU – BucureŞtirnLICEUL ECONOMIC COSTIN C KIRITESCU- BucureŞti rnŞCOALA SUPERIOARă COMERCIALă NICOLAE KRETZULESCU –BucureŞtirnLICEUL TEORETIC TUDOR ARGHEZI – CraiovarnCOLEGIUL DE INDUSTRIE ALIMENTARă ELENA DOAMNA – GalaŢirnCOLEGIUL ECONOMIC VIRGIL MADGEARU – GalaŢirnCOLEGIUL COMERCIAL VIRGIL MADGEARU – Târgu-JiurnCOLEGIUL TEHNIC MATEI CORVIN – HunedoararnLICEUL PEDAGOGIC MATEI BASARAB -SloboziarnCOLEGIUL TEHNIC DE ELECTRONICă ŞI TELECOMUNICAŢII – IaŞirnCOLEGIUL ECONOMIC DIMITRIE CANTEMIR – SuceavarnLICEUL TEORETIC IRIS – TimiŞoararnCOLEGIUL ECONOMIC -Râmnicu ValcearnGRUP SCOLAR INDUSTRIAL “ION MINCU” – VasluirnLICEUL TEORETIC EMIL RACOVIŢă – VasluirnGRUP ŞCOLAR INDUSTRIAL GHEORGHE DUCA – ConstanŢarnGRUP ŞCOLAR BARBU STIRBEY – Buftea
Nu există comentarii pentru această știre.
Home Bank, aplicația ING Bank, a avut probleme de funcționare, conform plângerilor primite de la cititori. O parte dintre clienții băncii nu au putut folosi aplicația pe parcursul ultimelor 2... detalii
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii