Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în iunie 2025 față de luna anterioară, atât pe seria brută (+1,4%), cât și după ajustarea cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitatea (+1,1%), potrivit datelor comunicate de INS.
Ușoara revenire a atenuat traiectoria de diminuare a avansului vânzărilor cumulate de la începutul anului.
Comparativ cu aceeași lună din 2024, s-a înregistrat un spor de 2,8 pe seria brută și de 2,5% în termeni ajustați cu sezonalitatea.
Situația reflectă o tendință de ajustare continuă a creșterii față de aceeași lună a anului anterior,valoarea din iunie 2025 (+2,5%) fiind cea mai redusă din ultimele 12 luni. Cumulat după primele șase luni, avansul din comerț a coborât la 3,4%.
Reducerea ritmului cifrei cumulate de afaceri la mai puțin de jumătate față de ultimul trimestru al anului trecut poate fi pusă și pe seama efectului de bază, însă ceea ce a contat în primul rând a fost neindexarea pensiilor și înghețarea salariilor din sectorul bugetar la nivelul din noiembrie 2024.
Datele INS indicau o creștere anuală de 1,8% a puterii de cumpărare a salariului mediu (+7,6% nominal aferent lunii mai dar încasat în iunie, la o inflație de 5,66%), corelată cu o consolidare excesivă a pensiei reale (majorare nominală de 23% în termeni iunie 2025/iunie 2024, respectiv +16,4% în termeni reali).
De reținut scăderile în termeni bruți înregistrate în iunie 2025 față de luna anterioară la produse alimentare, băuturi și tutun (-0,3%, deși în ușoară creștere la +0,4% ajustat) și la produse nealimentare (-0,7% brut dar +0,2% ajustat). În schimb, pe segmentul de carburanți, majorarea brută de +10% s-a repliat la doar +1,8% după ajustare.
Față de aceeași lună din 2024, s-a înregistrat o scădere ușoară la produsele alimentare (-0,4% brut și -0,7% ajustat sezonier). Avansul per total a venit de la produsele nealimentare (unde +5,5% brut s-a amplificat la +5,8% după ajustare), în timp ce creșterea a fost mai ponderată la carburanți (+2,8% brut a devenit doar +0,2% ajustat sezonier).

Indicii din comerț, iunie 2025
Una peste alta, evoluția consumului a fost sistematic în creștere pronunțată până la finele T3 2024 iar rezultatul cumulat de la începutul anului a atins maximul în septembrie (+10,9%), după intrarea în vigoare a majorării salariului minim net pe economie la mijlocul anului și recalcularea pensiilor (estimată a fi adus o creștere cu circa 22% a acestora). Scăderea ulterioară a venit pe fondul unui rezultat economic de doar +0,8% pe anul trecut și +0,3% în T1 2025.
Ajustarea ritmului de creștere din comerț la începutul anului curent a survenit în contextul rezultatelor relativ slabe la începutul lui 2025 din industrie (aflată în scădere până sub nivelul din urmă cu opt ani), a blocării majorărilor de salarii la stat și neindexării pensiilor, sub presiunea necesității de ajustare bugetară (în curs de implementare) și a creșterii datoriei externe la peste 56% din PIB.
Nu există comentarii pentru această știre.
România a ocupat în T4 2025 locul 11 între statele membre UE în ceea ce privește creșterea costului salarial, potrivit datelor publicate de Eurostat, față de locul 3 în urmă... detalii
Bugetul general consolidat a consemnat un deficit de 14,23 miliarde lei după primele două luni ale anului curent (-0,7% din PIB-ul estimat la 2.045,2 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate... detalii
Potrivit INS, producția industrială a scăzut în ianuarie 2026 față de luna anterioară cu -7,3% pe seria brută și cu -3,3% în varianta ajustată după perioada din an și dispunerea... detalii
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut semnificativ în ianuarie 2026 față de luna anterioară, cu -25,3% pe seria brută și -3,7% pe cea... detalii
Avansul PIB pe 2025, recalculat la 0,7%
Excedent bugetar (marginal) la început de an
Pensia medie pentru limită de vârstă a crescut cu 6,8% în 2025
Inflația anuală a scăzut ușor, până la 9,62%
România, penultima în UE la ponderea în PIB a veniturilor bugetare din taxe și contribuții sociale
Adoptarea monedei euro, următorul proiect strategic al României?
-7,65% din PIB, deficit bugetar cash pe anul 2025
Dobânda cu care se împrumută statul, în scădere la 6,72%
România a încheiat anul 2025 pe primul loc în UE la inflație
Deficitul contului curent, peste 27 miliarde euro după primele 11 luni din 2025