Banca Nationala a Romaniei (BNR) spune ca populatia nu are probleme cu plata creditelor luate de la banci si IFN-uri, restantele fiind in scadere, conform datelor de la finalul lunii octombrie 2022.
Insa cresterea puternica a inflatiei si a dobanzilor in ultimele luni ar putea da batai de cap multor oameni, in urmatoarea perioada.
BNR apreciaza ca situatia stabila de pana acum a creditelor bancilor si IFN-urilor se datoreaza si masurilor prudentiale adoptate de banca centrala pentru prevenirea supraindatorarii populatiei.
“Sectorul populației continuă să își mențină capacitatea robustă de onorare a datoriilor la bănci și IFN, rata de neperformanță situându-se la nivelul de 3 la sută (octombrie 2022, total bănci și IFN), în scădere cu 0,2 puncte procentuale în termeni anuali).
Calitatea portofoliilor de credite acordate de IFN este inferioară celei la nivel agregat, situându-se la nivelul de 6,6 la sută (octombrie 2022), dar în scădere cu 0,8 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului precedent. În structură, creditele de consum negarantate acordate de IFN prezintă cea mai ridicată rată de neperformanță (6,7 la sută, octombrie 2022).
Având în vedere vulnerabilitățile la care sunt expuși debitorii care se îndatorează excesiv, Banca Națională monitorizează cu atenție evoluțiile privind îndatorarea populației și face propuneri privind instrumentarul de politică macroprudențială ce poate fi folosit în vederea limitării și prevenirii riscurilor asupra stabilității financiare”, spune BNR, la solicitarea Bancherul.ro, ca urmare a mai multor plangeri primite de la cititorii care au ajuns supraindatorati din cauza multiplelor imprumuturi online obtinute de la IFN-uri.
Iata precizarile BNR:
“Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare, cu modificările și completările ulterioare cuprinde prevederi pentru mitigarea riscului de credit.
Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) lit. f) din regulament, împrumutătorii stabilesc în cadrul reglementărilor proprii, în concordanță cu profilul și strategia lor de risc, nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare, inclusiv fundamentarea acestora, în vederea evitării supraîndatorării, diferențiate pe categoriile de clientelă, pe destinația creditului, pe tipul creditului.
Totodată, art. 21 din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare prevede că normele interne pentru realizarea activităților de creditare elaborate de instituțiile financiare nebancare trebuie să fie stabilite și aplicate în conformitate cu regulile unei practici prudente și sănătoase.
Suplimentar, art. 19 din Regulamentul BNR nr. 17/2012 stabilește un nivel maxim al gradului total de îndatorare de 40%, iar, în ceea ce privește creditele acordate într-o valută diferită de cea aferentă veniturilor eligibile din care se realizează rambursarea, nivelul maxim al gradului total de îndatorare este de 20%.
În plus, potrivit art. 14 din același act normativ, la acordarea unui credit, împrumutătorii trebuie să se asigure din informațiile de care dispun că, pe întreaga perioadă de acordare a creditului, gradul maxim de îndatorare a solicitantului este probabil să se încadreze în nivelul maxim admis aplicabil acestuia, iar din evaluarea capacității de rambursare realizată să rezulte că este probabil ca obligaţiile care rezultă din contractul de credit să fie îndeplinite de client în condiţiile contractuale, astfel cum se precizează la art. 11² alin (1).
Suplimentar, menționăm faptul că Banca Națională a României a întreprins consecvent, în domeniul său de competență și în limita atribuțiilor sale, respectiv cele vizând menținerea stabilității financiare, demersuri în vederea evitării unei îndatorări excesive a populației, aceste acțiuni vizând inclusiv impunerea unui set de condiții minime ce trebuie respectate de către împrumutători în relația cu clienții – persoane fizice, astfel încât să se asigure premisele unei creditări responsabile.
Măsurile în discuție au fost ajustate periodic, fiind recalibrate în funcție de evoluțiile climatului economic, tendințele și necesitățile identificate sau previzionate, precum și de cele ale reglementărilor în domeniu la nivelul Uniunii Europene. Analiza oportunității recalibrării cadrului de reglementare în sensul celor menționate anterior este permanent în atenția băncii centrale.
Dintre măsurile adoptate de Banca Națională în vederea asigurării unei creșteri sustenabile a creditării populației, introducerea limitării gradului de îndatorare (debt-service-to-income, DSTI), de la 1 ianuarie 2019 prin modificarea Regulamentului nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare, cu modificările și completările ulterioare, a dus la reducerea ponderii debitorilor supra-îndatorați și a crescut capacitatea debitorilor de a absorbi șocuri negative precum cele recente (pandemia COVID-19 și deteriorarea puterii de cumpărarea a populației ca urmare a majorării a ratei inflației).
Conform datelor de care dispunem, proporția debitorilor care s-au îndatorat la bănci și au un DSTI la acordarea creditului de peste 45 la sută a scăzut de la 48 la sută pentru creditele acordate înainte de 2019, la 14 la sută pentru cele acordate după introducerea limitei gradului de îndatorare.
Informațiile privind nivelul DSTI sunt disponibile doar pentru sectorul bancar, iar cele mai recente date indică un grad de îndatorare median de 36 la sută (octombrie 2022), cu peste 9 puncte procentuale sub nivelul înregistrat înaintea implementării acestei măsuri.
În plus, conform celor mai recente informații, aproximativ 95 la sută din creditele noi acordate de IFN în perioada mai-octombrie 2022, pentru care a fost raportat gradul de îndatorare totală la originare (debt-to-income at origination, DTIO) înregistrează o valoare a indicatorului mai mică sau egală cu 3.
Acest indicator (DTIO) a fost introdus în luna mai 2022 și se raportează la Centrala Riscului de Credit (CRC), acoperind creditele cu o valoare mai mare de 20.000 lei.
De asemenea, sectorul populației continuă să își mențină capacitatea robustă de onorare a datoriilor la bănci și IFN, rata de neperformanță situându-se la nivelul de 3 la sută (octombrie 2022, total bănci și IFN), în scădere cu 0,2 puncte procentuale în termeni anuali).
Calitatea portofoliilor de credite acordate de IFN este inferioară celei la nivel agregat, situându-se la nivelul de 6,6 la sută (octombrie 2022), dar în scădere cu 0,8 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului precedent. În structură, creditele de consum negarantate acordate de IFN prezintă cea mai ridicată rată de neperformanță (6,7 la sută, octombrie 2022).
Având în vedere vulnerabilitățile la care sunt expuși debitorii care se îndatorează excesiv, Banca Națională monitorizează cu atenție evoluțiile privind îndatorarea populației și face propuneri privind instrumentarul de politică macroprudențială ce poate fi folosit în vederea limitării și prevenirii riscurilor asupra stabilității financiare.”
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a cerut Institutiilor Financiare Nebancare (IFN) sa respecte strict regulamentul privind gradul maxim de indatorare la credite si a aplicat sanctiuni in situatiile de incalcare a legii, conform raspunsurilor primite de la BNR la intrebarile transmise de Bancherul.ro.
Nu există comentarii pentru această știre.
Culmea e că ea m-a sunat să mă întrebe dacă poate beneficia de dividende, după 2 ani, atenție! de când a făcut „investiția” în programul Brua. Cum s-a întâmplat atunci?... detalii
Despăgubirile de la bănci pentru creditele indexate la ROBOR s-ar putea obține abia peste 5 ani și doar dacă băncile vor pierde procesele cu Consiliul Concurenței. Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului... detalii
BCR a avut curajul să vorbească "pe șleau" cu oamenii pe Facebook despre scandalul ROBOR, înfruntând criticile și chiar injuriile, în încercarea de a explica faptul că nu banca este... detalii
Un cititor ne-a întrebat, la Întreabă Banca, unde poate să verifice dacă un străin, căruia i-a trimis o copie după buletin, nu cumva este un escroc și a făcut un... detalii
Datele arată că băncile "s-au coordonat" și pentru scăderea ROBOR sub IRCC
Să înțelegem ROBOR-ul: cât de mult a crescut și de ce în comparație cu dobânda BNR și IRCC
Numărul bancherilor a scăzut cu 2.500 de persoane în ultimul an
Executorul îmi poate vinde apartamentul pentru un credit IFN de 700 de lei!?
Ce ratinguri au băncile românești
BRD își amenință un client cu executarea silită, după ce i-a făcut din vina ei un descoperit neautorizat de cont
Aplicarea penalităților în timpul executării silite pentru un credit este interzisă de lege
Postările pe Facebook cu aplicația falsă Revolut nu au fost șterse nici după o săptămână
Un articol fals circulă pe net despre o confruntare la Antena 3 între Horia Ciorcilă de la Banca Transilvania și Cristian Tudor Popescu
De ce Guvernul a ales Mastercard să facă portofelul digital al românilor?