“Am să intervin agresiv ca rolul Fiscului să fie cel de educator, ca Fiscul să nu fie doar acel instrument care se duce, dă amenzi, pleacă şi la revedere. Cred că trebuie format un departament la nivelul administraţiei fiscale care să aibă acest rol, de a îndruma”, a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, în cadrul unui seminar organizat la Banca Naţională a României. rnrnEl a arătat că, în ultimă instanţă, rolul statului este de a atrage mai mulţi bani, ceea ce înseamnă dezvoltarea mai multor afaceri, iar pentru asta este nevoie ca cineva să educe unele persoane. rnrn”Vorbim despre rolul de educator. Cine face lucrul acesta în societatea românească? Există cineva care poate? Poate că da, poate că nu. Trebuie să creăm acest vehicul care să facă acest lucru”, a spus Tănăsescu, citat de Mediafax.
Nu există comentarii pentru această știre.
De ce vorbim mult de creșteri de taxe și puțin de tăieri de cheltuieli și restructurări? Din două motive principale, presupun: 1. Este mult mai ușor și mai rapid să... detalii
Fiscalitatea din România este departe de a fi excesivă, conform unei analize comparative cu taxele din Polonia publicată de economistul șef al BNR, Valentin Lazea: "Dacă alegem Polonia ca model... detalii
Creșterea dobânzilor variabile și deprecierea monedei naționale din ultimele două săptămâni au reaprins temerile față de o viitoare criză financiară, se arată într-un comunicat al CSALB, în care se adaugă:... detalii
"Banca mi-a refuzat aprobarea unui credit, fără să-mi dea nicio explicație. E normal așa ceva?", este una dintre întrebările primite frecvent de la cititori. Ultimul caz este cel al unui... detalii