Jaf in 40 de secunde la Banca Transilvania: doi hoti au fortat cu ranga usa bancii, au smuls din podea o caseta de valori de 50 kg cu o jumatate de milion de lei si dusi au fost. Atat de simplu

Autor:

Bancherul.ro
2014-09-04 14:05

Banca Transilvania anunta că în noaptea de 3 / 4 septembrie a.c. a avut loc un incident la Agenţia BT Răcădău din Braşov, aflată pe strada Tâmpei nr.8, în urma căruia a fost sustras un seif în care se aflau aproximativ 200.000 lei.

Banca precizeaza ca alarma s-a declanşat imediat, iar reprezentanţii companiei de pază cu care BT are contract au ajuns prompt la faţa locului. În prezent sunt în derulare procedurile specifice de investigare de către organele abilitate, pentru stabilirea persoanelor responsabile, iar BT acordă întregul suport în acest sens.

Suma este asigurată, aşa încât nu sunt riscuri de pierdere nici pentru clienţi, nici pentru bancă.

Agenţia Băncii Transilvania corespunde cerinţelor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, fiind dotată cu sisteme de supraveghere, are pază umană pe perioada zilei şi contract cu o firmă de pază, iar personalul este instruit.

Agenţia BT Răcădau este deschisă, la dispoziţia clienţilor.

Cum a avut loc jaful de 40 de secunde

In imaginile surprinse de camerele de luat vederi ale băncii se vede în unitatea bancară au intrat două persoane care au forţat uşa de acces, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviu Naghi, citat de Mediafax.

Cei doi hoti au desprins apoi cutia de valori şi au fugit, lăsând la locul faptei mai multe obiecte, printre care şi ranga cu care au acţionat.

După ce au furat caseta de valori care cântăreşte aproximativ 50 de kilograme, cei doi hoti au fugit din bancă, intervenţia acestora durând aproximativ 40 de secunde.

În aproximativ cinci minute de la declanşarea alarmei, la faţa locului a ajuns o echipă de la firma de pază cu care banca avea contract.

“Banca nu avea pază umană, ci doar asistenţă din partea unei firme de specialitate cu care are contract. Echipa de intervenţie a ajuns în cinci minute după producerea evenimentului”, a spus Naghi.

Politia va ferifica şi dacă respectiva cutie de valori era corespunzător fixată în podea.

Sucursala Băncii Transilvania a fost ultima dată verificată de poliţiştii Secţiei 4 Braşov în data de 21 august, pentru a se stabili dacă erau respectate prevederile Legii 333/2003 privind sistemele de pază şi nu au fost descoperite probleme.

Suspectul jafului de la BRD Pitesti, prins dupa 1 an si jumatate

Un bărbat suspectat că în luna februarie 2013 a jefuit o sucursală BRD din Piteşti, de unde a furat 17.000 lei şi peste 1.500 de euro, a fost reţinut, coincidenta sau nu, tot astazi, de poliţiştii din Argeş, potrivit unui comunicat de presa.

Iata ce spune Politia Arges intr-un comunicat:

BĂNUIT DE TÂLHĂRIE LA O AGENŢIE BANCARĂ ŞI DOUĂ TENTATIVE DE TÂLHĂRIE, REŢINUT

Astăzi, 4 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au identificat şi reţinut un bărbat de 44 de ani, din Piteşti, bănuit de comiterea unei tâlhării asupra unor angajaţi de la o agenţie bancară şi a două tentative de tâlhărie.

În fapt, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul I.P.J. Argeş, a reieşit faptul că, la data de 8 februarie 2013, bărbatul a pătruns într-o agenţie bancară din Piteşti, purtând pe cap o cagulă. Sub ameninţarea cu un pistol, le-ar fi determinat pe două angajate să-i dea sumele de 17.100 de lei, 1.540 de euro şi 200 de dolari.

La jumătatea lunii iunie a.c., cel în cauză ar fi încercat, prin utilizarea unui pistol de tip air soft, să deposedeze de banii pe care-i avea asupra sa un bărbat, în timp ce acesta se afla în autoturismul personal, staţionat pe o stradă din Piteşti.

Tot în luna iunie a.c., acesta a intrat într-un magazin, unde, prin ameninţarea cu pistol de tip air soft, ar fi solicitat vânzătoarei banii din vânzări.

Investigaţii au relevat că bănuitul ar fi pregătit săvârşirii unei alte infracţiuni de tâlhărie, la o unitate deţinătoare de valori monetare din Piteşti, folosind ca ameninţare un dispozitiv artizanal pe care l-ar fi confecţionat. Poliţiştii au ridicat dispozitivul, în vederea cercetărilor.

Bărbatul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BCR și-a sporit creditele de consum cu 41%

BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii