Isărescu: Florin Georgescu revine la Banca Naţională

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2012-12-12 10:59 Ultima actualizare: 2012-12-12 10:59

Actualul ministru al Finanţelor, Florin Georgescu, va reveni la Banca Naţională a României, la finalul mandatului guvernamental, a declarat, marţi seara, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.rnrn”Domnul Florin Georgescu revine la Banca Naţională”, a spus Isărescu, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta.rnrnFlorin Georgescu a părăsit postul de prim-viceguvernator al BNR în luna mai pentru a prelua postul de ministru al Finanţelor în Guvernul USL, premierul Ponta anunţând atunci că acesta va reveni în luna decembrie la banca centrală.rnrn Guvernul va desfiinţa autorităţile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepţia celor care ţin de BNR, astfel că atribuţiile şi tot personalul CNVM, CSA şi CSSPP vor fi preluate până cel târziu în luna martie a anului viitor de către o nouă instituţie – Autoritatea de Supraveghere Financiară.rnrn Numele lui Florin Georgescu a fost vehiculat în presă ca posibil viitor preşedinte al acestei noi instituţii.rnrn Luni seara, întrebat dacă noua structură va fi condusă de actualul ministru al Finanţelor, Florin Georgescu, premierul a răspuns doar că acesta nu va mai conduce Ministerul Finanţelor în viitorul guvern, deoarece doreşte să lucreze din nou ca prim-viceguvernator al Băncii Naţionale.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii

Clienții Alpha Bank pot alege dacă se transferă la Unicredit

Clienții Alpha Bank vor mai putea folosi conturile, cardurile, aplicația și alte servicii până în 14 august. Ulterior, dacă acceptă, ei vor fi transferați la Unicredit, cea care a cumpărat... detalii