Datoria publică a României a crescut în luna noiembrie 2021 la 48,7% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.
Suma calculată potrivit metodologiei europene a fost de 557,9 miliarde lei iar raportarea s-a făcut la PIB cumulat pentru cele patru trimestre anterioare, respectiv 1.146,3 miliarde lei.
Reamintim că datoria publică urcase în luna aprilie 2021 până la 49,9%, adică imediat sub pragul de 50%, de la care Guvernul ar trebui să prezinte public un program de ajustare și să înghețe cheltuielile cu salariile bugetarilor.
În primele 11 luni ale anului trecut, suma datorată de stat s-a majorat cu circa 58 miliarde lei. Cu toate acestea, avansul PIB peste estimările inițiale a păstrat procentajul indicatorului critic imediat sub cota de 50%. Valori crescute s-au mai consemnat în lunile mai și august (49,7% din PIB).
Astfel, asistăm la o cursă între creșterea PIB și cea a îndatorării, cu marje foarte strânse de derapaj financiar potențial. Rezultatul pentru finalul anului va depinde de rezultatul PIB pe T4. De remarcat, nivelul de 558 miliarde lei atins la 11 luni însemană exact 50% din valoarea inițial previzionată a PIB (1.116 miliarde lei), expandată (și) de creșterea semnificativă a inflației.
Singura justificare pentru a mai crește stocul de împrumuturi în ritm cu PIB-ul ar fi să absorbim cât mai mulți bani europeni din PNRR. Atenție, dobânzile la care ne împrumutăm pe piața liberă s-au cantonat la peste 5%, nu fracțiuni de punct procentual, precum la banii veniți cu garanția UE.
Din perspectiva riscurilor de curs, după valute, datoria publică s-a majorat în primele 11 luni ale anului cu aproximativ 20 miliarde de lei în valută națională dar cu 36 miliarde lei în echivalent pe segmentul denominat în euro.
Ceea ce aproape a egalizat scorul obligațiilor în lei și valută de (257 față de 255 miliarde în echivalent lei). Ca pondere, obligațiile de plată în lei au depășit de puțin 46% din total, la fel cu cele în euro, iar cele în dolari americani s-au păstrat sub 8% (44 miliarde lei).
Nu există comentarii pentru această știre.
Inflația anuală a crescut semnificativ în mai 2025, până la 5,45% (cea mai mare valoare din ultimele 12 luni), după ce coborâse sub pragul de 5% în cele două luni... detalii
Exporturile României au fost în aprilie 2025 de circa 7,87 miliarde euro (-5,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 11... detalii
România s-a poziționat în anul 2023 drept țara membră UE cu cea mai redusă pondere a persoanelor care lucrează la pensie, potrivit unei analize făcute Eurostat. Cu un procentaj de... detalii
România s-a situat în luna aprilie 2025 pe prima poziție din UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. După o scădere cu 0,2 puncte procentuale față... detalii