Datoria publică a României s-a situat la 56,1% din PIB după primul trimestru din 2025, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.
Suma calculată conform metodologiei europene a fost de circa 998,84 miliarde lei, valoare cu aproape 35 miliarde lei mai mare decât cea consemnată la finalul anului precedent (963,94 miliarde lei).
Nivelul de 56,1% a rezultat prin împărțirea sumelor acumulate ca obligație de plată la PIB-ul cumulat pentru ultimele patru trimestre, anunțat conform celor mai recente date disponibile (comunicat INS din 6 iunie 2025), respectiv 1.778,5 miliarde lei. Adică s-a raportat datoria la finalul lunii martie 2025 la rezultatul economic din perioada T2 2024 – T1 2025.
De reținut, rectificarea datelor operative pentru luna februarie a condus la scăderea nivelului de 56,3% din PIB comunicat anterior până la 55,7%, dată fiind majorarea valorii PIB utilizat la numitor după efectuarea calculelor pentru primul trimestru al anului curent. Astfel, traiectoria de creștere a ponderii datoriei externe în PIB se păstrează, avansul între februarie și martie fiind de 0,4 puncte procentuale.
Creșterea datoriei publice pe parcursul anului trecut s-a făcut cu o medie situată în apropierea cotei de 15 miliarde lei lunar. După un spor de aproape 180 miliarde lei pe parcursul anului electoral 2024, s-a produs o scădere a îndatorării suplimentare lunare până sub 12 miliarde lei între ianuarie și martie, cu o valoare mai mică de 8 miliarde lei în utima lună din T1 2025.
Deși cu un ritm în curs de atenuare, datoria publică acumulată continuă să reprezinte o problemă presantă pentru bugetul public, pragul de 1.000 miliarde lei fiind probabil deja trecut în aprilie. De reținut, sumele necesare pentru rostogolirea datoriei și plata dobânzilor erau oricum în creștere, chiar la aceleași datorii nominale, din cauza valorilor mai mari ale dobânzilor.
Reamintim că nivelul critic de 50% ar fi trebuit păstrat până la finele anului trecut dacă s-ar fi reușit creșterea economică de 3,4% și s-ar fi limitat cheltuielile, ori acest a fost depășit considerabil,în condițiile recalculării mai mult decât discutabile a pensiilor, care au fost majorate cu 40% în termeni nominali.
Așadar, în loc să fie puse în acord creșterea veniturilor cu avansul economic, tot mai anemic de la un an la altul (+0,8%, valoare anunțată de INS pentru 2024), s-au antamat PENTRU ANUL 2025 obligații nesustenabile prin încasările de la bugetul public, pe fondul unor dobânzi pe termen lung foarte ridicate, aflate undeva la circa 7%.
Or, deși deficitul public era programat inițial să ajungă la -5% din PIB, execuția bugetară pe 2024 a consemnat rezultatul de -8,68% din PIB, față de -6,94% la ultima rectificare, iar minusul din veniturile publice a trebuit suplinit prin împrumuturi consistente. Mai mult, valoarea calculată pe metodologia europeană a urcat la -9,28% din PIB.
Acum, ajustarea spre -7% din PIB la finalul anului curent (mai degrabă -7,5% din PIB după ultimele evaluări, care țin de cont de ajustarea creșterii economice de la +2,5% la +1,4%) apare ca insuficientă pe traiectoria către reintrarea în reperul de -3% din PIB până la alegerile viitoare din 2028, riscul fiind intrarea într-un cerc vicios pe termen lung al deficitului excesiv.
Ritmul în care cresc obligațiile de plată ale statului va trimite pe termen mediu obligațiile de plată DOAR PENTRU DATORIA EXTERNĂ peste cota de 3% din PIB permisă de criteriile Maastricht și va reclama în deceniul următor să avem excedent primar. Adică să cheltuim mai puțin decât vom strânge la buget, pentru a plăti pe termen foarte lung dobânzi ridicate la creditele luate pentru consumul excesiv din prezent.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele trei luni din 2026 un deficit de 5.338 milioane euro, cu 13% mai mic față de aceeași perioadă a anului... detalii
Inflația anuală a urcat la 10,71%, după ce avansul lunar al prețurilor de +0,07% din aprilie 2025 a fost înlocuit de cel de +0,84% din aprilie 2026. Contrar impresiei lăsate... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a crescut în martie 2026 cu 1,26% față de luna precedentă, potrivit datelor comunicate de INS. După ce scăzuse brusc în februarie, consecutiv unei traiectorii... detalii
Modelul de creștere economică bazat în principal pe consum și pe alimentarea cererii interne și-a atins limitele și nu mai este sustenabil. Este nevoie de reorientarea economiei românești către investiții... detalii
Producția de cereale din 2025, în creștere cu peste 37%
Deficitul bugetar, redus la mai puțin de jumătate în T1 2026
Comerțul cu amănuntul, stabilizare la cota -6% după primele două luni din 2026
Deficitul comercial, redus cu o șesime în primele două luni ale anului
Inflația anuală a rămas sub pragul de 10% în martie 2026
România, pe locul 11 în UE la creșterea costului salarial în T4 2025
Deficit bugetar de -0,7% din PIB după primele două luni din 2026
Producția industrială, -7,3% pe seria brută în prima lună a anului
Comerțul cu amănuntul a trecut pe minus pronunțat în ianuarie 2026
Avansul PIB pe 2025, recalculat la 0,7%