Comisia Europeana avertizeaza Romania ca nu a implementat complet Directiva privind serviciile de plati

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2010-06-04 17:15 Ultima actualizare: 2010-06-04 17:15

Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României, ca urmare a faptului că autorităţile de la Bucureşti nu au implementat complet prevederile Directivei privind serviciile de plăţi.rnrnÎn aceeaşi situaţie se află şi alte opt state ale Uniunii Europene (UE). Dintre acestea, şase, respectiv Cipru, Grecia, Spania, Polonia, România şi Suedia, vor primi scrisori de la forul de la Bruxelles, în care li se va cere să ofere motive rezonabile pentru care nu au transpus complet în legislaţiile naţionale prevederile europene care permit introducerea Sistemului Unic de Plăţi (SEPA), se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.rnrnÎn document se precizează că România nu a definitivat prevederile privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de plată.rnrn„În timp ce majoritatea statelor membre au implementat pe deplin această directivă, sase state membre încă mai trebuie să pună în aplicare în parte sau în totalitate dispoziţiile sale. În trei state membre, este nevoie de legislaţie suplimentară sau secundară pentru punerea în aplicare a unor dispoziţii, în principal referitoare la cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de plată (România), cerinţele de informare (Spania) sau cerinţele de combatere a spălării banilor (Cipru). În Grecia, Suedia şi Polonia, toate dispoziţiile directivei trebuie puse în aplicare”, se arată în comunicat.rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii