Patria Bank anunță că Burak Yildiran, bancher cu peste 25 de ani de experiență în industrie, a primit avizul Băncii Naționale a României (BNR) pentru funcția de Director General. În acest rol, Burak Yildiran va coordona o echipă de peste 600 de oameni și va conduce activitățile băncii, fiind totodată membru în Consiliul de adminstrație al Patria Credit IFN SA, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
“Misiunea Patria Bank este să ofere cât mai multor clienți retail și antreprenori locali un acces facil la servicii bancare și financiare, indiferent că locuiesc în mediul rural sau urban. Astfel, în baza principiului incluziunii financiare care ne ghidează, putem avea un impact real în societate prin sprijinul acordat românilor și afacerilor care contribuie la economia în creștere a țării. Rolul meu, împreună cu echipa Patria Bank, este de a trece la următorul nivel din punct de vedere al misiunii pe care ne-o asumăm. Sunt încrezător că avem toate elementele pentru a realiza ceea ce ne propunem: talent, resurse și determinare”, a declarat Burak Yildiran, Director General al Patria Bank.
Burak Yildiran a acumulat o vastă expertiză în sectorul bancar în cadrul Garanti BBVA, cea mai mare bancă privată din Turcia.
De-a lungul carierei a fost responsabil pentru zonele de customer experience, proiecte agile, digitalizarea serviciilor bancare și procese interne, transformare, leadership strategic, managementul talentelor și dezvoltare. De asemenea, a lucrat în calitate de Director General Adjunct și Manager Operațiuni al Garanti BBVA România timp de șase ani.
Noul Director General al Patria Bank are un MBA din partea WU Executive Academy – Universitatea din Viena și o diploma în Administrarea Afacerilor din partea Universitații Hacettepe.
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Comercială Română și MedLife își unesc eforturile într-un parteneriat strategic pentru a facilita accesul la servicii bancare moderne și consultații medicale gratuite în comunitățile rurale și urbane mici din... detalii
CEC Bank continuă procesul de digitalizare și oferă credite ipotecare în lei și euro, cu aprobare financiară online, în circa 30 de minute, cu zero drumuri la bancă, anunță banca într-un comunicat,... detalii
Banca Transilvania devine Partenerul Oficial de Cursă al Echipei McLaren Formula 1 la Marele Premiu al Ungariei Formula 1 Lenovo 2025 (Formula 1 Hungarian Grand Prix), una dintre cele mai... detalii
BT Leasing și fintech-ul Finqware anunță o premieră în rândul companiilor de leasing din România: plata facturilor de leasing direct din contul bancar, inițiată prin link personalizat, conform unui comunicat... detalii