Banca Transilvania anunță, într-un comunicat, că operațiunile băncii au înregistrat o creștere semnificativă în primul trimestru al anului: +16% la numărul tranzacțiilor clienților persoane fizice și companii, față de primul trimestru 2024.
BT a ajuns la aproape 4,8 milioane de clienți activi, la 31 martie 2025.
Soldul creditelor brute al băncii înregistrează o creștere de 12,7 miliarde lei, +14,7% față de decembrie 2024 datorită integrării portofoliului OTP Bank România și creșterii volumului împrumuturilor acordate.
Depozitele clienţilor băncii au crescut până la 160,1 miliarde lei, +6,2% față de decembrie 2024.
Comunicatul băncii:
Rezultatele financiare BT la 31 martie 2025
* Activitatea Băncii Transilvania din primul trimestru 2025 și din 2024 cuprinde câteva specificități (one off-uri), printre care fuziunea Băncii Transilvania cu OTP Bank România (martie 2025), ceea ce influențează cifrele pe 2025 și diminuează relevanța comparației cu 2024.
Banca Transilvania a început anul cu rezultate bune, cu o creștere a activității operaționale și a tranzacțiilor, precum și cu ritm bun al clienților noi.
Operațiunile băncii au înregistrat o creștere semnificativă: +16% la numărul tranzacțiilor clienților persoane fizice și companii, față de primul trimestru 2024.
În același timp, banca a înregistrat aproximativ 130.000 de clienți noi în primele trei luni ale anului, din care 119.000 sunt persoane fizice, iar aproximativ 12.000 sunt companii, fără a fi luat în calcul numărul de clienți proveniți de la OTP Bank România.
BT a ajuns la aproape 4,8 milioane de clienți activi, la 31 martie 2025.
Soldul creditelor brute al băncii înregistrează o creștere de 12,7 miliarde lei, +14,7% față de decembrie 2024 datorită integrării portofoliului OTP Bank România și creșterii volumului împrumuturilor acordate.
Depozitele clienţilor băncii au crescut până la 160,1 miliarde lei, +6,2% față de decembrie 2024. Economiile populației reprezintă 104,3 miliarde lei, iar depozitele companiilor sunt de 55,9 miliarde lei.
Primul trimestru a însemnat pentru Grupul BT inclusiv finalizarea a două integrări de bănci, în România și Republica Moldova, prin fuziunea dintre Banca Transilvania și OTP Bank, respectiv a Victoriabank cu BCR Chișinău.
Aceste achiziții și integrări au impactat activele Grupului BT, care au ajuns la 206,8 miliarde lei. Activele băncii sunt +6,7% comparativ cu finalul anului trecut și au ajuns la 196,7 miliarde lei.
Profitul net consolidat a ajuns la 877 de milioane de lei. Contribuția subsidiarelor şi participațiilor de capital la profitabilitatea Grupului BT a fost de 120,8 milioane lei în primul trimestru din 2025. Din profitul Grupului BT, cel al băncii reprezintă 86%, și anume 756 milioane de lei.
Profitul băncii include doar o lună de venituri (martie 2025) aferent portofoliului OTP Bank România (in valoare de 65 milioane lei). Astfel, profitul Băncii Transilvania nu include venituri de 138 milioane lei, înregistrate de OTP Bank România în ianuarie și februarie 2025.
„BT continuă creșterea accelerată a activității operaționale și ritmul susținut în atragerea de clienți noi, consolidându-ne astfel poziția pe piață. Dincolo de câștigul trecut și prezent din tranzacția cu OTP Bank România, fuziunea ne aduce sinergii și oportunități semnificative pentru viitor, chiar dacă pe termen scurt a impactat rezultatul trimestrial – atât prin faptul că nu include decât o lună de venituri, cât și prin cheltuielile de integrare.
În plus, ritmul bun cu care atragem clienți noi se va reflecta în venituri, în trimestrele următoare. Urmărind trendul din primul trimestru, avem un grad ridicat de siguranță că banca și Grupul BT vor realiza bugetul asumat față de acționari.
Pe de altă parte, ne uităm cu atenție la tabloul macroeconomic, așteptăm finalizarea incertitudinilor politice și implementarea reformelor structurale, care să ajute țara să își continue creșterea susținută și să își atingă potențialul.
România are o economie mult mai dezvoltată decât în alți ani, ceea ce ne face încrezători că vom trece cu bine peste această perioadă de turbulențe” – declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
La finalul lunii martie 2025, Banca Transilvania avea 79% acționariat românesc, peste 67.000 de acționari direcți și peste 8 milioane de acționari indirecți, având în vedere că fondurile de pensii dețin aproximativ 28% din acțiunile băncii.
La Adunarea Generală a Acționarilor din aprilie 2025 acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație BT privind distribuirea profitului pe anul 2024 prin acordarea unui dividend brut de 1,73 lei/acțiune, precum și majorarea capitalului social cu 1,7 miliarde lei prin emisiunea a 173 milioane de
acțiuni.
BT va acorda acționarilor dividende de 1,6 miliarde lei, cu un randament aproximativ de 6%.
10% dintre persoanele care au devenit clienți ai băncii în ianuarie – martie 2025 prin intermediul BT Pay locuiesc sau studiază în alte țări, cele mai multe fiind în Marea Britanie, Republica Moldova, Italia, Germania și Spania.
De asemenea, banca a lansat în martie 2025 aplicația BT Pay Italia pentru a susține conectarea financiară a membrilor familiilor și pentru a contribui la incluziunea financiară a românilor, indiferent de țara în care sunt.
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania anunță, într-un comunicat, că operațiunile băncii au înregistrat o creștere semnificativă în primul trimestru al anului: +16% la numărul tranzacțiilor clienților persoane fizice și companii, față de primul... detalii
Aplicația BT Go va înlocui treptat BT24 și NeoBT pentru firme. Migrarea clienților a început înianuarie 2025 și are loc în etape până la finalul anului, conform unui comunicat al... detalii
BRD și-a majorat creditele acordate populației și firmelor cu 21% în primul trimestru al anului, în timp ce depozitele au avansat într-un ritm mult mai scăzut, de numai 5%. Valoarea... detalii
Libra Internet Bank și-a majorat depozitele într-un ritm dublu comparativ cu creditele în 2024, conform comunicatului băncii privind rezultatele financiare din 2024: Rezultate 2024 Libra Internet Bank: profit 270 milioane... detalii