BNR a reusit o performanta impresionanta in 2013: a taiat la jumatate ROBOR-ul! Efectul: ratele la creditele in lei se ieftinesc substantial

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2014-01-05 22:57 Ultima actualizare: 2014-01-05 22:57

BNR a taiat anul trecut dobanda de politica monetara cu doar 1,25 puncte, dar indicele de referinta pentru creditele in lei, ROBOR la 3 luni, precum si ROBOR la 6 luni, s-au injumatatit pe parcursul lui 2013: de la peste 6% la inceputul anului trecut la sub 3% in prezent.

Principalul efect al scaderii ROBOR-ului este ieftinirea atat a creditelor vechi, a caror dobanzi se calculeaza dupa formula ROBOR plus marja fixa a bancii, cat si a celor noi acordate cu dobanzi variabile care respecta aceeasi formula.

Este vorba, in mare parte, de credite acordate firmelor, precum si credite imobiliare pentru persoane fizice, in conditiile in care multe credite de consum in lei au dobanzi fixe pe toata perioada de rambursare. Exista, insa, si credite de consum cu dobanzi variabile, in functie de ROBOR.

Intrucat actualizarea ratelor se face la fiecare 3 sau 6 luni, efectul diminuarii dobanzilor pe parcursul lui 2013 se va observa mai pregnant incepand cu acest an, ceea ce inseamna, in mare parte, o injumatatire a ratei lunare pentru un credit.

Economistii ar putea obiecta in privinta afirmatiei ca este meritul BNR pentru reducerea dobanzilor ROBOR, in conditiile in care acestea sunt ratele la care bancile se imprumuta intre ele, asadar fara interventia directa a BNR.

Mai ales ca banca centrala a scazut dobanda de referinta in 2013 cu doar 1,25 puncte procentuale.

Insa nu trebuie sa uitam ca BNR, dupa cum au subliniat reprezentantii acesteia, au actionat activ celelalte parghii de politica monetara care au influentat dobanzilor, in principal prin furnizarea unui volum adecvat de lichiditate, astfel incat sistemul bancar sa dispuna de un surplus care sa permita ieftinirea banilor pe care-i imprumuta clientilor.

Motivele reducerii RMO si efectele sale

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat recent ca sistemul bancar are un surplus de lichiditate in jur de 2 miliarde de euro, iar volumul de bani ar putea creste in acest an prin activarea unui alt instrument de politica monetara, si anume rezervele minime obligatorii (RMO).

BNR a preferat sa nu reduca pana acum din volumul de RMO ca nu cumva bancile, in loc sa utilizeze surplusul de bani pentru creditare, sa trimita excesul de lichiditate catre bancile-mama din strainatate, in contul rambursarii datoriilor aferente imprumuturilor luate pentru acordarea de credite in anii de expansiune dinaintea crizei. Mai ales ca cererea de credite din partea clientilor a scazut dramatic din cauza crizei, in paralel cu inasprirea conditiilor de acordare de imprumuturi.

Economistii apreciaza ca BNR va opera in cadrul sedintei de politica monetara de miercuri prima reducere a RMO, dar de o maniera prudenta, respectiv o diminuare cu 2-3 puncte a RMO in lei, in prezent de 15%.

Potrivit economistilor ING, o astfel de decizie ar elibera in piata in jur de 3-4 miliarde lei, impactul preconizat nefiind masiv, in conditiile in care excesul de lichiditate pe piata bancara era destul de important in luna noiembrie, cu o medie zilnica de 3 miliarde de lei.

O relaxare mai agresiva a politicii monetare a BNR, prin reducerea RMO, este determinata de ajustarea abrupta a balantei externe, de la un deficit de 4,5% in 2012 la un mic surplus in 2013.

Efectul acestei ajustari s-a vazut si in stabilitatea cursului de schimb pe parcursul lui 2013, ceea ce permis BNR sa inceapa ciclul de relaxare a politicii monetare, in conditiile reducerii puternice a inflatiei, dar totusi cu un an in urma altor tari din regiune.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii

Clienții Alpha Bank pot alege dacă se transferă la Unicredit

Clienții Alpha Bank vor mai putea folosi conturile, cardurile, aplicația și alte servicii până în 14 august. Ulterior, dacă acceptă, ei vor fi transferați la Unicredit, cea care a cumpărat... detalii