În toate unitățile sale din țară, dar și în digital, Banca Comercială Română discută în fiecare zi cu oamenii despre creditare responsabilă, utilizând principii de educație financiară, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
Am înțeles că este important să facem acest lucru înaintea contractării oricărui credit, dar o facem mereu și după acordarea unui împrumut.
De altfel, BCR a fost prima instituție bancară din România care, în 2015, a făcut public un ghid al creditării responsabile împreună cu Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, iar banca a dezvoltat, în ultimii șapte ani, cel mai mare program de educație financiară – Școala de Bani, prin care au trecut peste 600.000 de români.
Proiectele noastre și discuțiile pe care le avem cu clienții prioritizează decizia informată și alegerile financiare sănătoase.
Așa că ne-am bucurat să vedem că, în ultimele zile, clienții BCR care au vrut să primească informații suplimentare pe subiectul ratelor egale versus descrescătoare au înțeles pe deplin modalitatea de calcul și opțiunile pe care le au.
De zeci de ani, în economiile de piață, creditul bancar funcționează după același principiu simplu: dobânda este calculată în raport cu soldul creditului (suma principală datorată). Prin urmare, ponderea dobânzii în rata totală este mai mare la început și scade de la o lună la alta, pe măsură ce soldul este rambursat.
Clienții care doresc să aibă aceleași cheltuieli lunare în legătură cu creditul pot alege rate lunare fixe, formate din dobânda calculată la soldul din luna respectivă, iar, prin diferență, o parte din soldul creditului, cu diminuarea progresivă a acestuia.
Rambursarea prin rate descrescătoare este potrivită clienților care își doresc să achite lunar mai mult din soldul creditului, suportând o rată mai mare în primii ani ai creditului – în medie cu 20-30% față de modelul cu rate fixe.
BCR respectă cu strictețe prevederile legale care stabilesc modalitatea de contractare și rambursare a unui credit bancar, conform OUG 50/2010 si OUG 52/2016.
Prin urmare, banca va apela la toate mijloacele legale pentru a dovedi corectitudinea aplicării dispozițiilor prevăzute de lege în cadrul contractelor și practicilor băncii. Modalitățile de calcul al dobânzii din toate contractele BCR sunt cele permise de lege, fiind absolut similare cu practica bancară la nivel european și internațional.
Clienții BCR pot alege în orice moment să meargă pe rate egale sau descrescătoare, cu analiza riguroasă a capacității de rambursare.
În plus, clienții BCR pot opta oricând, fără nicio constrângere, să ramburseze anticipat parțial sau total creditele, ceea ce reduce, evident, valoarea dobânzilor viitoare.
BCR rămâne consecventă principiilor sale care i-au definit activitatea în ultimii ani: respectarea legii, educația financiară și creditarea responsabilă.
Nu există comentarii pentru această știre.
Bogdan Neacsu, președinte la Asociația Română a Băncilor și Sergiu Manea, președinte la Federația Patronală a Serviciilor Financiare din România, au transmis o scrisoare deschisă privind cazul ROBOR: Scrisoare deschisă din partea sectorului financiar-bancar din România Stimați reprezentanți ai autorităților publice din România, Stimați lideri de opinie, Am luat act, cu indignare profundă față de un abuz inexplicabil, de comunicările Consiliului Concurenței privind adoptarea unei decizii referitoare la o presupusă manipulare a ROBOR de către participanții la piață. Transmitem pe această cale faptul că sectorul financiar-bancar din România respinge ferm acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR și avertizează că aceste comunicări ale Consiliului Concurenței cu privire la adoptarea unei decizii de sancționare a participanților la piață - cu atât mai mult cu cât lipsește orice argumentare a faptelor săvârșite sau a normelor legale încălcate -... detalii
Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii
La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Consiliul Concurenței vrea să interzică băncilor calculul ROBOR și dobânzilor la titlurile de stat în actuala formă
Decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR nu are nicio fundamentare, acuză Banca Transilvania
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon