Trauma creată de „depăşita” criză financiară a fost estompată în conştiinţa publică de revoluţiile arabe, de apocalipsa niponă şi de puzderia de alte evenimente “majore” şi “arzătoare.” Dar unde ne sunt vinovaţii?rn rnDominoul prăbuşirii marilor bănci a fost stopat graţie astronomicelor sume de ajutor pompate de state din bugetul public alimentat de impozitele contribuabililor.rnrnTempi passati!- exclamă optimiştiirnrnBursa prosperă din nou, dobînzile cresc, şomajul scade, economia duduie, primele managerilor au atins din nou fabuloasele cote de dinainte de criză şi promit să se umfle şi mai mult, dacă afacerile vor merge la fel de bine ca acum.rnrnMotive suficiente pentru băncile germane, ca la anuala lor sărbătoare de familie să-şi frece cu satisfacţie mîinile, să se bată reciproc pe umăr, fără a uita totuşi să ofteze demonstrativ sub povara unei invocate regularizări excesive, ripostînd astfel unor dojeni şi avertismente emise de cancelara Angela Merkel şi de preşedintele Germaniei, Christian Wulf, invitaţi la marele festin. Li s-a reproşat bancherilor că alcătuiesc o societate paralelă, i s-a recomandat bănoasei caste să se resocializeze.rnrnAutismul universului financiarrnrnDar este foarte puţin probabil ca membrii ei să-şi plece urechea la spusele protocolare ale celor doi înalţi invitaţi. Sau ca acei şefi, ale căror salarii anuale, evident extra-tarifare, ajung la cîteva milioane sau la ceva mai modesta sumă de vreo doar şase sute de mii de euro, să aibă mustrări de conştiinţă, aflînd că datoria publică a statului apasă pe umerii multor generaţii viitoare. Unele oraşe ale Germaniei şi Europei sunt falimentare, se închid terenuri de sport, piscine publice, biblioteci şi teatre, drumurile sunt pline de gropi, prăpastia dintre cei bogaţi şi cei săraci creşte văzînd cu ochii, alimentînd tensiuni sociale care nu vor întîrzia să izbucnească. Umbrela de protecţie a monedei Euro are deja găuri pe care din nou statul este chemat să le cîrpească.rnrnFilipicele şefilor de stat şi de guvern, pamfletele şfichiuitoare, studiile savante şi documentate, statisticile i-au lăsat, ca deobicei, cu totul indiferenţi pe locatarii etajelor superioare ale marilor edificii bancare, chiar dacă mîna publică i-a salvat de la prăbuşirea în gol.rnrnCritici ineficienternrnMoravurile autistei branşe, care şi-a recîştigat rapid, cu ajutorul statului, siguranţa de sine, aplombul şi cinismul, dînd complet uitării facerea de bine, le-a descris recent, într-un vitriolant text, scriitorul german Peter Schneider.rnrnConstatările nu sunt noi, însă asociaţiile de idei, metaforele şi comparaţiile de care autorul uzează spre a descrie acest monstru, termen la care recursese fostul preşedinte al Germaniei, Horst Köhler, într-un discurs rostit în plină criză, au o virulenţă neobişnuită, fiind concomitent şi o expresie a neputinţei de a exorciza răul.rnrnBăncile ar fi pus pistolul la tîmpla statului, l-a şantajat spre a trage ulterior profituri neruşinate de pe urma ajutorului primit. Egoişti, lipsiţi de empatie, refractari la principiile unei etici democratice sau a unei moralităţi elementare ar fi locuitorii palatelor de sticlă şi beton, între ai căror pereţi jocul la ruletă continuă cu şi mai mare neruşinare.rnrnCine le poate veni de hac? Statul, cu arma detestatei birocraţii, cum crede Peter Schneider în final? Greu de crezut.rnrnDezvăluirile Wikileaks rnrnPoate Wikileaks, care-şi anunţase deja în noiembrie trecut intenţia de a face la începutul acestui an dezvăluiri senzaţionale despre jocul din culise, despre felul în care marii manageri au dat în primul rînd prioritate intereselor lor personale…rnrnPromisa dare masiva la iveală cu documente în toată regula a acestor tertipuri ar fi fost menită să accelerez reformele şi să ducă la prăbuşirea a cel puţin două mari bănci americane, afirma Assange. Vestea a stîrnit la vremea ei o neobişnuită nervozitate în cercurile în care calmul afişat ţine nu de buna creştere ci de regulile jocului. Marile dezvăluiri întîrzie, din ce motive nu se ştie, iar Assange, vînat aprig de justiţia americană, se poate prevala măcar de reuşita Wikileaks de a fi contribuit la declanşarea revoluţiilor arabe, nu însă şi la scadenta reformare a sistemului bancar.rnrnAutor: Rodica BinderrnRedactor: Robert SchwartzrnDeutsche Welle
Nu există comentarii pentru această știre.
De ce vorbim mult de creșteri de taxe și puțin de tăieri de cheltuieli și restructurări? Din două motive principale, presupun: 1. Este mult mai ușor și mai rapid să... detalii
Fiscalitatea din România este departe de a fi excesivă, conform unei analize comparative cu taxele din Polonia publicată de economistul șef al BNR, Valentin Lazea: "Dacă alegem Polonia ca model... detalii
Creșterea dobânzilor variabile și deprecierea monedei naționale din ultimele două săptămâni au reaprins temerile față de o viitoare criză financiară, se arată într-un comunicat al CSALB, în care se adaugă:... detalii
"Banca mi-a refuzat aprobarea unui credit, fără să-mi dea nicio explicație. E normal așa ceva?", este una dintre întrebările primite frecvent de la cititori. Ultimul caz este cel al unui... detalii