ANPC a primit 500 de reclamatii privind ratele la creditele ipotecare

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2023-07-29 13:55 Ultima actualizare: 2023-07-29 13:55

ANPC a primit 500 de reclamatii de la clientii bancilor pe adresa de e-mail anuntata de autoritate in urma cu doua luni, cu privire la cresterea ratelor la credite.

Autoritatea a cerut consumatorilor sa-i trimita reclamatii dupa ce a amendat bancile pentru ca ar fi calculat incorect ratele la credite, printr-o formula cu rate egale, nu descrescatoare, ceea ce inseamna costuri totale mai mari.

ANPC mentioneaza insa ca deocamdata nu poate lua nicio masura in cazul celor 500 de reclamatii, pentru ca bancile au obtinut in instanta suspendarea amenzilor privind ratele la credite, pana cand cazul se va judeca pe fond.

Raspunsul ANPC la intrebarea Bancherul.ro “care sunt rezultatele lansării adresei de email destinate sprijinirii consumatorilor în relația cu banca?”: 

“Până la această dată, pe adresa de mail spsf@anpc.ro , s-a primit un număr de 503 reclamații.

Majoritatea reclamațiilor consumatorilor se referă la graficele de rambursare ale creditelor ipotecare, o mică pondere se adresează creditelor de nevoi personale.

Președintele ANPC a emis Ordinele pentru încetarea practicilor înșelătoare și incorecte pentru 19 operatori financiari bancari.
Operatorii financiari bancari au formulat cereri de suspendare a ordinelor emise de Președintele ANPC, cererile de suspendare se află pe rolul Curții de Apel București .

Având în vedere faptul că aspectele sesizate fac obiectul unor dosare civile aflate pe
rol, ANPC poate pune în aplicare măsurile stabilite după pronunțarea instanței de judecată.

ANPC demarează tematici de control unde constată nereguli ale încălcării legislației în vigoare privind protecția consumatorilor, mai puțin la fondurile de pensii, asigurări care nu intră în competența ANPC.

ANPC acordă o atenție deosebită plângerilor consumatorilor privind serviciile financiare ținând cont de impactului financiar foarte puternic asupra consumatorilor atunci când le sunt încălcate drepturile. Totodată ANPC supraveghează permanent piața și se asigură de respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor.”

Comunicatul ANPC din 27 mai 2023:

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vine în sprijinul consumatorilor cu situații dificile la bănci

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) lansează o adresă specială de e-mail, cu scopul de a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele și să îi determine să ajungă într-o situație financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat.

Adresa de e-mail prin care consumatorii pot semnala probleme de tipul:

– creșterea exagerată a ratelor și, ca atare, a gradului său de îndatorare, față de momentul contractării creditului

– creșterea nejustificată a dobânzii aplicate pentru rambursarea creditului, comparativ cu prevederile contractuale
prezentarea, la momentul ofertării, doar a soluției de rambursare cu rate egale (ponderea în rată fiind de 75% dobândă și 25% sold principal), fără a i se pune la dispoziție mai multe posibilități de rambursare pentru a alege,
este spsf@anpc.ro.

În cazul în care doriți să semnalați astfel de situații, transmiteți, pe adresa de e-mail menționată, scanarea următoarelor documente:

– contractul si scadențarul inițial;
– valoarea actuală a ratei;
– notificările primite de la bancă;
– venitul net al titularului, la momentul contractării și în prezent;
– corespondența pe care ați avut-o cu banca.

Pentru documentarea comparativă a comisarilor ANPC care se ocupă de acest domeniu, în cazul în care locuiți sau munciți în altă țară a Uniunii Europene, dețineți un contract de împrumut încheiat cu o bancă de acolo și doriți să veniți în sprijinul instituției noastre – pentru o imagine cât mai completă referitoare la abordarea acestei chestiuni la nivelul comunitar – trimteți, pe aceeași adresă de e-mail, scanarea documentelor care să conțină nivelul ratelor, scadențarele, dobânzile sau orice altă informație referitoare la derularea creditului doriți să ne puneți la dispoziție, fără a ne dezvălui datele Dvs. personale.

ANPC amendeaza alte opt banci si propune recalcularea ratelor la credite, ceea ce ar insema cresterea acestora

ARB acuza ANPC de abuz si prejudicii grave de imagine aduse sistemului bancar

Ce se intampla daca schimbam ratele la credite, cum vrea ANPC

Ce rezolv daca fac cerere la banca pentru recalcularea ratelor la credite?

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

Elementul crucial care a determinat Consiliul Concurenței să amendeze băncile: transparența în perioada de fixing, spune Chirițoiu

Elementul crucial care a determinat Consiliul Concurenței să amendeze băncile pentru manipularea ROBOR este transparența în perioada de fixing, care distruge logica mecanismului de formare a indicelui dobânzilor interbancare, a... detalii

Nu a fost un cartel al băncilor, ci un schimb de informații care a dus la o creștere mică a ROBOR, sub 1%, spune șeful Consiliului Concurenței

Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, a încercat să explice, într-o conferință de presă, decizia de a amenda băncile pentru „coordonarea comportamentului” în stabilirea ROBOR. Poate cea mai importantă clarificare a... detalii

De ce au făcut grevă angajații BRD

Angajații BRD din sindicatul Impact al băncii au protestat, în 2 iunie 2026, în fața băncii, după ce au respins modificările din contractul colectiv de muncă (CCM) propuse de bancă,... detalii

Prietenul din America vrea să-ți trimită niște bani într-o aplicație de criptomonede?

Un cititor ne-a povestit cum a luat o țeapă online cu o falsă aplicație de criptomonede. Schema înșelătoriei e laborioasă, o așa-zisă inginerie socială și psihologică. Mai întâi escrocul „s-a... detalii