Cumpărăturile pe site-ul Dedeman pot fi plătite prin Ropay, direct din aplicațiile a șapte bănci, o alternativă mai avantajoasă decât plata cu cardul.
Astfel, cei care fac plata nu mai trebuie să-și introducă datele cardurilor sau diverse parole, iar magazinul are comisioane de acceptare a plății mai mici decât cele cu cardul.
Băncile care permit plăți online prin Ropay sunt:
Plățile Ropay la Dedeman sunt facilitate de ING Bank, care a mai introdus RoPay la POS-urile Auchan, a implementat plata prin cod QR pe documentele de plată emise de Generali România și pe facturile PPC Energie, DIGI și alții, conform unui comunicat de presă:
ING Bank România și Dedeman fac un nou pas în digitalizarea plăților, prin integrarea RoPay în platforma de comerț online a retailerului și extinderea utilizării serviciului național de plăți instant într-un nou context de cumpărare online.
Astfel, clienții care cumpără de pe site-ul Dedeman pot alege RoPay la finalizarea comenzii și pot autoriza plata direct din aplicația de mobile banking a băncii lor, într-un flux digital simplu și sigur. Prin această soluție, consumatorii beneficiază de plată în timp real pentru achiziția de bunuri și servicii, de o experiență de cumpărare îmbunătățită, precum și de plăți și returnarea banilor fără costuri. Totodată, returnarea banilor este procesată instant.
Pentru comercianți, RoPay aduce costuri de procesare reduse, decontarea tranzacțiilor în maximum 10 secunde, reconciliere în timp real, precum și posibilitatea de a corela programe de loialitate cu utilizarea RoPay. În plus, soluția permite gestionarea în timp real a returnării banilor, gratuit, în termen de până la 30 de zile, contribuind astfel la o experiență îmbunătățită pentru clienți.

„Prin integrarea RoPay în platforma de eCommerce Dedeman, extindem accesul la o metodă de plată instant, simplă și relevantă pentru cumpărăturile de zi cu zi. Prin ING WebPay, comercianții pot integra mai ușor opțiuni moderne de plată, iar clienții beneficiază de o experiență digitală mai rapidă a plății și returnarea instantă a banilor,” a declarat Raluca Țintoiu, Head of Wholesale Banking, ING Bank România.
Soluția face parte din serviciul național de plăți mobile instant fără card RoPay, dezvoltat de TRANSFOND, împreună cu instituțiile financiar-bancare, care permite utilizatorilor să efectueze transferuri instant între persoane, fără comisioane, dar și să plătească la comercianți, utilizând aplicația de mobile banking pentru scanarea codurilor QR, alegând banca din care vor să plătească, atunci când cumpărăturile se fac de pe mobil sau plătind prin utilizarea numărului de telefon, în locul introducerii detaliilor bancare.
„La Dedeman, căutăm permanent soluții care pot face experiența de cumpărare mai simplă și mai eficientă pentru clienții noștri. Introducerea RoPay în platforma noastră online este un pas firesc în această direcție, oferind o metodă de plată modernă, sigură și ușor de utilizat. Ne bucurăm să implementăm această soluție împreună cu ING Bank România, să contribuim la promovarea unui mijloc de plată românesc și performant și să continuăm dezvoltarea experienței digitale oferite clienților noștri prin inovații care răspund nevoilor lor.,” a declarat Radu Burghelea, Director Omnichannel Marketing, Dedeman.
Această nouă integrare vine în continuarea demersurilor prin care ING Bank România a extins treptat utilizarea RoPay, atât pentru persoane fizice, cât și în parteneriat cu comercianți și alți parteneri de business. În 2025, ING a lansat serviciul RoPay pentru persoane fizice, iar ulterior a continuat dezvoltarea acestui ecosistem prin implementări care au adus plățile instant în contexte de utilizare tot mai diverse și mai apropiate de viața de zi cu zi a clienților.
„Adoptarea RoPay de către un lider de piață precum Dedeman, cu suportul tehnic al ING Bank, reprezintă un moment de referință pentru retailul online din România și o confirmare a utilității ecosistemului pe care l-am dezvoltat. RoPay a fost gândit ca o infrastructură națională sigură, eficientă și accesibilă, capabilă să transforme radical comportamentul de plată al românilor. Ne bucurăm să vedem cum viziunea noastră prinde contur în beneficiul direct al consumatorilor și comercianților, setând un nou standard de viteză și costuri zero pentru plătitori pe piața de eCommerce,” a declarat Sabin Carantină, Director General al TRANSFOND.
Pe zona comercială, ING a introdus RoPay la POS în parteneriat cu Auchan, a implementat plata prin cod QR pe documentele de plată emise de Generali România și a extins ulterior opțiunile de plată disponibile pentru clienții PPC Energie, DIGI și alții.
Despre ING Bank România
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,9 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking. Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.
Despre DEDEMAN
DEDEMAN este liderul pieței de bricolaj din România, fiind o companie antreprenorială 100% românească. Pe parcursul celor peste 33 de ani de activitate, compania a înregistrat un succes constant, datorită unei viziuni centrate pe client, în care nevoile și satisfacerea cerințelor acestuia au fost mereu prioritare. Cu o rețea extinsă de peste 65 de magazine la nivel național și soluții diverse pentru construcții și amenajări interioare, Dedeman oferă soluții accesibile pentru modernizarea locuințelor românilor.
Despre TRANSFOND
TRANSFOND, administratorul și operatorul Casei de Compensare Automată a plăților interbancare de retail, este principalul partener al comunității financiar-bancare din România în domeniul plăților interne și transfrontaliere, atât în lei, cât și în euro, exploatând la maximum infrastructura şi know-how-ul de care dispune. Acționariatul este format din Banca Națională a României și 16 bănci comerciale active pe piața locală. Compania a dezvoltat soluții de referință pentru piața financiară și pentru utilizatorii finali, precum RoPay, Plăți Instant, Serviciul Afișare Nume Beneficiar (SANB). Pentru mai multe informații: www.transfond.ro, www.ropay.ro, www.platiinstant.ro.
Nu există comentarii pentru această știre.
Cumpărăturile pe site-ul Dedeman pot fi plătite prin Ropay, direct din aplicațiile a șapte bănci, o alternativă mai avantajoasă decât plata cu cardul. Astfel, cei care fac plata nu mai... detalii
BCR Seed Starter, primul fond de investiții de capital de risc corporativ (CVC) al unei bănci în România, anunță o investiție de 500.000 de euro în Licenseware, o companie românească... detalii
Banca Comercială Română își extinde investițiile în educația economică, financiară și de politici publice printr-un nou program de sprijin dedicat studenților, profesorilor, cercetătorilor și specialiștilor din domeniul financiar-bancar, anunță banca... detalii
ING Bank România lansează o nouă experiență online pentru IMM-uri în ING Business Web. Antreprenorii pot vedea, într-un singur loc, calculate automat, toate opțiunile de finanțare pentru care compania lor... detalii
Asigurarea de călătorie, rovinieta, huvinieta, asistența rutieră, taxa de pod se pot plăti din CEC app
BT Capital Partners, consultant pentru achiziția Elian Solutions de către Digmatix
BCR și Erste Group finanțează parcul eolian Peștera II
BT a ajuns la 800.000 de carduri de cumpărături Star și 50.000 de magazine partenere
BCR ajută tinerii să-și transforme ideile în proiecte reale
Clienții ING sunt sunați de bancă, în cazul tranzacțiilor suspecte de fraudă
ETF Energie Patria - Tradeville, cel mai performant fond de investiții din ultimul an
Depozit pentru firme cu retrageri înainte de termen, fără pierderea dobânzii
ING Bank devine partener strategic al Organizației Femeilor Antreprenor
Patria Bank consumă doar energie verde