Revolut își face reclamă la credite cu dobândă de 7%, dar care poate ajunge la 21%

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2025-09-15 09:21 Ultima actualizare: 2025-09-15 09:37

Revolut își promovează creditele cu o dobândă de 7%, însă nu menționează că aceasta ar putea ajunge până la aproape 21%.

Iată cum își prezintă creditele Revolut, în aplicație:

“Exemplu reprezentativ pentru un credit Revolut:

Împrumută 45.000 de lei pe o perioadă de 60 de luni, cu o rată fixă a dobânzii anuale de 7,75%. Totalul de plată va fi de 54.423,79 lei, cu plăți lunare de 907,06 lei. Dobândă anuală efectivă (DAE) 8,04%. Reține că vei fi supus unui proces de verificare a creditului.”

Am întrebat Revolut dacă dobânda de 7,75% este valabilă pentru orice client Revolut și în orice condiții.

Răspunsul Revolut:

“Revolut pune la dispoziția clienților români credite de consum în lei, în sumă maximă de 200.000 de lei cu o perioadă de rambursare de maximum 60 de luni, și DAE de minimum 7,66%, până la maximum 20,98%.

Întregul proces de aprobare, analiză, acordare și gestionare a creditului este digital. Dobânda depinde de profilul clientului și de suma solicitată. Pot aplica doar clienții înregistrați în aplicație cu reședința în România, care au venituri declarate la autoritatea fiscală din România.” 

Din păcate, mai toate băncile românești își fac astfel reclamă, cu puține excepții, precum ING, care menționează, cum este corect, atât nivelul minim, cât și cel maxim.

Reclama la creditul ING

ING rămâne astfel modelul de bună practică pentru promovarea creditelor. (vezi aici detalii)

Revolut a mai răspuns, la întrebarea noastră, că împrumuturile se pot rambursa atât în rate egale, cât și descrescătoare.

Există și o asigurare pentru credit?

Revolut: “Nu oferim, pentru moment, acest tip de produs, dar analizăm diverse variante care să vină în sprijinul clienților și din perspectiva acoperirii pentru anumite riscuri.”

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Revolut, amendată pentru informații înșelătoare despre investiții fără comisioane

„Tranzacționare cu 0% comision”. Așa își promovează Revolut în aplicația din România (foto) investițiile în acțiuni la bursă sau ETF-uri. Autoritatea italiană pentru concurență a considerat că acest gen de... detalii

Raiffeisen nu mi-a închis un cont inactiv de patru ani, apoi mi-a pus poprire

"Am un cont deschis din 2022 la Raiffeisen. Cum se poate ca după câțiva ani de inactivitate în încărcarea contului, având o opțiune de a plăti o sumă la pilonul... detalii

De ce-și ascunde Revolut fraudele, ca fluturele ochii de păun?

Revolut nu vrea să facă publice informații despre fraude și reclamații: numărul și valoarea acestora, precum și modul în care au fost soluționate. Am trimis la Revolut următoarele întrebări: -... detalii

Îmi este rușine că am fost înșelată cu investiția în criptomonede

„Bună ziua. Va scriu în legătură cu o înșelăciune financiară. Cum ma puteți ajuta vă rog să-mi protejați conturile din George BCR, ceea ce mi-a mai rămas după ce am... detalii