Guvernul a aprobat Normele metodologice de aplicare a noului Cod fiscal (Legea nr. 227/2015), care vin să clarifice și să detalieze modul de aplicare a legislației fiscale ce va intra în vigoare începând cu 2016.
Normele metodologice sunt corelate cu structura noului Cod fiscal, cele zece titluri fiind structurate în secțiuni/subsecțiuni care fac trimitere la articolele din lege, fără a modifica în vreun fel regulile stabilite de acesta prin Legea 227/2015.
De asemenea, normele metodologice conțin exemple concrete, tocmai pentru a asigura aplicarea coerentă și mai simplă a noului Cod fiscal, aplicabil începând cu anul 2016.
Cele zece titluri ale actului normativ sunt:
„Dispoziţii generale” – aduce clarificări cu privire la ceea ce se încadrează la „activități independente”, sfera și modalitatea de aplicare a metodelor utilizate la estimarea prețului de piață, pentru tranzacțiile între persoane afiliate. De asemenea, vine cu precizări despre tratamentul fiscal aplicabil în cazul reîncadrării formei unei tranzacții/activități de către autoritățile fiscale.
„Impozitul pe profit”
„Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor”
„Impozitul pe venit”
„Contribuţii sociale obligatorii”
„Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România”
„Taxa pe valoarea adăugată„
„Accize şi alte taxe speciale”
”Impozite și taxe locale”
„Impozitul pe construcţii”
Elaborarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal are în vedere atingerea anumitor obiective ale politicii fiscale, care vizează, în principal, facilitarea aplicării legislaţiei fiscale din perspectiva contribuabililor, administrarea coerentă a sistemului de impozite şi taxe și reducerea costurilor de conformare a contribuabililor.
Pentru mai multe informații puteți accesa linkul la care a fost postat spre consultare publică proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare: pe site-ul Ministerului Finantelor.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii