Garantiile pentru creditele Prima Casa au fost din nou suplimentate, dupa ce BCR a epuizat plafonul repartizat

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2014-10-12 10:25 Ultima actualizare: 2014-10-12 10:25

Ministerul Finanţelor Publice anunta ca a aprobat vineri, alocarea suplimentară către băncile comerciale incluse în Programul Prima Casa a unei sume de 135,5 milioane lei în vederea creşterii plafonului general de garantare, ceea ce va permite acordarea de garanţii în continuare pentru toate tipurile de locuinţe.

“Până la sfârşitul lunii octombrie 2014, Ministerul Finanţelor Publice va iniţia o Hotărâre de Guvern în care va fi prevazută suplimentarea plafonului cu valoarea necesară pentru acoperirea tuturor solicitărilor care vor fi înregistrate până la finalul anului 2014 în cadrul Programului Prima Casă”, se arata in comunicat.

Aceste acţiuni au în vedere buna funcţionare în continuare a Programului Prima Casă, atât până la finalul anului 2014, cât şi pe parcursul anilor viitori, se mai arata in comunicat.

Decizia Finantelor vine la o zi dupa ce BCR, cea mai mare banca romaneasca, a anuntat ca a epuizat, în circa două săptămani, plafonul obtinuţ în cadrul programului Prima Casă prin realocarea sumelor neutilizate destinate achiziţiilor de locuinţe construite de ANL. Banca a aprobat circa 1.000 de noi credite Prima Casă în valoare de aproximativ 136 milioane lei.

Astfel ca BCR a solicitat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) suplimentarea plafonului de garantare aferent programului Prima Casă 6. (Vezi detalii)

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii

Clienții Alpha Bank pot alege dacă se transferă la Unicredit

Clienții Alpha Bank vor mai putea folosi conturile, cardurile, aplicația și alte servicii până în 14 august. Ulterior, dacă acceptă, ei vor fi transferați la Unicredit, cea care a cumpărat... detalii