Pornind de la necesitatea preluarii in legislatia nationala a unor cerinte foarte clare ale Directivei Europene 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori, intentia declarata a ANPC in emiterea OUG 50/2010 a fost aceea de a face mai accesibila mutarera creditelor de la o banca la alta si instituirea unor mecanisme care sa sustina interesele economice nu doar ale debitorilor ci si ale creditorilor.rnrnCa urmare, obiectivul actului normativ amintit este acela de a proteja interesele consumatorilor insa acesta nu poate si nu trebuie sa fie atins prin afectarea intereselor bancilor care le-au acordat clientilor imprumuturi pe baza obligatiei asumate de acestia de a plati in schimb niste costuri bine determinate. rnrnComisionul de risc este un cost transparent cunoscut si acceptat de catre client inca de la semnarea contractului de credit, atat in ceea ce priveste valoarea cat si perioada pentru care este datorat. In plus, nu exista nicio prevedere expresa in OUG 50/2010 prin care sa se impuna eliminarea comisioanelor in functie de denumirea acestora.rnrnPrin urmare, consideram faptul ca Volksbank Romania a implementat OUG 50/2010 cu respectarea cerintelor stabilite in cuprinsul acesteia, informand in mod transparent clientii in termenul prevazut in cuprinsul respectivului act normativ, de modificarile aduse contractelor de credit.rnrnIn contextul interpretarii diferite a OUG 50/2010, exista amenzi dispuse de ANPC cat si diverse propuneri de sanctiuni complementare. Insa cum actele emise de ANPC sunt supuse controlului judiciar, instanta de judecata este singura in masura sa decida legalitatea unor asemenea acte/sanctiuni/propuneri.rnrnDupa parerea noastra, este abuziv din partea reprezentantilor CJPC Cluj sa faca publice informatii despre masuri care, desi incerte in ceea ce priveste finalitatea acestora, pot fi intelese complet gresit de catre publicul larg. rnrnAstfel de speculatii nu fac decat sa afecteze material si moral institutia vizata, oricare ar fi ea, cu atat mai mult cu cat Ordonanta 50/2010 se afla inca in faza de discutie in Parlamentul Romaniei, fiind pana la acest moment aduse mai multe amendamente, fapt care demonstreaza existenta unor clauze interpretabile in varianta initiala a actului normativ.rnrnTotodata impartasim opiniile FMI si CE care considera faptul ca dreptul de a decide cu privire la suspendarea unui anumit tip de activitate a unei banci sau alta trebuie sa revina in exclusivitate Bancii Centrale a Romaniei ca si autoritate competenta cu privire la reglementarea, autorizarea si supravegherea prudentiala a institutiilor de credit. rnrnNeajunsurile create Bancii de OUG 50/2010, sunt aceleasi cu neajunsurile create intregului sistem bancar. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Culmea e că ea m-a sunat să mă întrebe dacă poate beneficia de dividende, după 2 ani, atenție! de când a făcut „investiția” în programul Brua. Cum s-a întâmplat atunci?... detalii
Despăgubirile de la bănci pentru creditele indexate la ROBOR s-ar putea obține abia peste 5 ani și doar dacă băncile vor pierde procesele cu Consiliul Concurenței. Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului... detalii
BCR a avut curajul să vorbească "pe șleau" cu oamenii pe Facebook despre scandalul ROBOR, înfruntând criticile și chiar injuriile, în încercarea de a explica faptul că nu banca este... detalii
Un cititor ne-a întrebat, la Întreabă Banca, unde poate să verifice dacă un străin, căruia i-a trimis o copie după buletin, nu cumva este un escroc și a făcut un... detalii
Datele arată că băncile "s-au coordonat" și pentru scăderea ROBOR sub IRCC
Să înțelegem ROBOR-ul: cât de mult a crescut și de ce în comparație cu dobânda BNR și IRCC
Numărul bancherilor a scăzut cu 2.500 de persoane în ultimul an
Executorul îmi poate vinde apartamentul pentru un credit IFN de 700 de lei!?
Ce ratinguri au băncile românești
BRD își amenință un client cu executarea silită, după ce i-a făcut din vina ei un descoperit neautorizat de cont
Aplicarea penalităților în timpul executării silite pentru un credit este interzisă de lege
Postările pe Facebook cu aplicația falsă Revolut nu au fost șterse nici după o săptămână
Un articol fals circulă pe net despre o confruntare la Antena 3 între Horia Ciorcilă de la Banca Transilvania și Cristian Tudor Popescu
De ce Guvernul a ales Mastercard să facă portofelul digital al românilor?