UniCredit: Deschiderea de noi unitati in Romania acum ar fi o sinucidere, dar nu renuntam la planurile de extindere pe termen lung

Autor:

Bancherul.ro
2011-12-16 15:59

Planul initial al UniCredit de a-si majora reteaua in Romania cu inca 300 de unitati ar fi o sinucidere, in actualul context economic, dar numai un nebun ar putea înţelege că suspendarea extinderii înseamnă retragerea din Europa de Est, a declarat astazi şeful diviziei ECE al UniCredit, Gianni Franco Papa (foto).rnrn”Am suspendat procesul de deschidere de sucursale pentru ca economia nu a revenit la cresterea anticipata şi vom reanaliza situaţia în câţiva ani. România este una dintre pieţele cheie pentru UniCredit”, a spus oficialul UniCredit, într-o conferinţă de presă la Viena, citat de Bloomberg.rnrnPapa a anunţat, în ianuarie, că UniCredit va deschide în următorii cinci ani 900 de unităţi în ţările din regiune unde speră să înregistreze cea mai bună crştere. Planul includea câte 300 de unităţi pentru România şi Turcia, respectiv 120 pentru Ungaria. În noiembrie, planul a fost revizuit ca urmare a înrăutăţirii perspectivelor economice.rnrnUniCredit nu se retrage din Europa de Est, iar oricine sugerează aşa ceva este “nebun”, a spus Papa, întrucât Grupul italian se aşteaptă, în continuare, ca Europa de Est să aibă o creştere mai rapidă decât Europa de Vest.rnrn”Dacă mesajul perceput este «UniCredit se retrage din Europa Centrală şi de Est», consider că cine înţelege aşa ceva este nebun”, a spus Papa, adăugând că este “normal” să reducă cheltuielile dacă încetineşte creşterea economică.rnrnChiar dacă în Ungaria şi România grupul a suspendat extinderea, asta nu înseamnă că se retrage. Banca îşi extinde în continuare reţelele de unităţi din Turcia, Rusia şi Cehia, iar în următorii cinci ani vrea să angajeze 1.100 de persoane în regiune, a afirmat el.rnrnÎn Turcia şi Rusia, UniCredit va continua să deschidă noi sucursale conform planurilor, care prevăd 400 de unităţi în total până în 2015.rnrnStrategia grupului pentru următorii cinci ani nu include achiziţii sau vânzări de operaţiuni în Europa Centrală şi de Est, a spus Papa, adăugând că în afară de Polonia nu au loc astfel de tranzacţii pe piaţă.rnrn”Dacă vrei să cumperi, piaţa nu te lasă să plăteşti fond comercial şi nu sunt sigur că cei care vând vor pur şi simplu să-l dea”, a declarat el.rnrnUniCredit primeşte frecvent oferte de la alte bănci pentru active din regiune. “Este clar că necesarul de lichiditate şi de capital, reducerea activelor ponderate la risc, toate aceste lucruri împing băncile să ia în calcul vânzări de active”, a adăugat el.rnrn”Primesc oferte. Le respingem pe toate”, a declarat şeful diviziei UniCredit pentru ECE.rnrnGrupul italian controlează în România banca UniCredit Ţiriac Bank şi mai multe firme de servicii financiare.rnrnPreşedintele executiv al UniCredit-Ţiriac Bank, Răsvan Radu, a declarat în noiembrie că banca va îngheţa în 2012 planurile de extindere şi se va concentra pe atragerea resurselor interne şi profitabilitate, dar dezvoltarea va fi reluată odată cu relansarea economiei sau prin oportunităţi oferite de concurenţă.rnrn”Anul viitor extinderea va fi pusă pe hold pentru a vedea performanţa economică şi apetitul clienţilor. Strategia nu se schimbă. Noi am făcut strategia cu care am contribuit la planul grupului până în 2015. Din 50 de sucursale planificate vom deschide mai puţine, în jur de 11 până la finele anului, iar restul sucursalelor probabil nu le vom mai deschide în 2012, ci vom aştepat ca economia să-şi revină (…) Există două declanşatoare pentru reluarea creşterii: relansarea economică a României şi, al doilea lucru, ce se întâmplă cu piaţa bancară din România. Dacă şi cât loc se va crea, în condiţiile în care vor exista bănci care să considere că nu mai pot investi sau nu mai e interesant de investit în România şi lasă loc (…) Noi nu vom lăsa loc de creştere altor bănci”, a explicat preşedintele UniCredit, Răsvan Radu.rnrnProfitul net al UniCredit Ţiriac Bank a coborât cu 43% în primele nouă luni ale acestui an faţă de perioada corespunzătoare a lui 2010, la 122 milioane lei (29 milioane euro).

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BCR și-a sporit creditele de consum cu 41%

BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii