Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a primit vineri, 27 ianuarie, a.c., la Palatul Cotroceni, pe domnul Andreas Treichl, preşedinte executiv al grupului Erste Bank, se arata intr-un comunicat al administratiei prezidentiale.rnrnCu ocazia întrevederii, domnul Andreas Treichl a apreciat că România are toate şansele să devină un câştigător după terminarea crizei economice, având create premisele în acest sens prin măsurile de austeritate luate şi care au început deja să dea rezultate. În acest context, şeful statului a accentuat faptul că sunt motive pentru a crede că principalii indicatori macroeconomici ai României în anul 2011 vor fi favorabili.rnrnÎn cadrul discuţiilor, domnul Treichl a reiterat angajamentul grupului Erste Bank de a-şi continua şi dezvolta operaţiunile de pe piaţa din România. Preşedintele Traian Băsescu a apreciat acest angajament venit din partea celei mai mari bănci din ţara noastră.rnrnÎn contextul întâlnirii, au mai fost abordate şi teme legate de activităţile de economisire şi de perspectivele activităţii grupului Erste în România.
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii