Termenul limită până la care România trebuie să adopte moneda euro rămâne 2014, dată care va fi însă devansată dacă va fi posibil, a declarat, marţi, premierul Emil Boc, citat de Mediafax.rnrnEl a comentat astfel, la postul public de radio, raportul Fondului Monetar Internaţional (FMI) privind adoptarea monedei euro, prezentat, luni, de Financial Times.rnrn”Eu, când am pus în discuţie ca idee devansarea lui 2014 ca aderare la moneda euro, am fost ironizat, spunând că nu ştiu ce vorbesc. Acum se ajunge la ceea ce am spus. Cu cât România ajunge mai repede în zona euro, cu atât este mai bine pentru toată lumea, şi pentru români, şi pentru economie. Eu cred că orizontul nostru trebuie să fie de a îndeplini în 2014 aderarea la modena euro, în niciun caz mai târziu, şi dacă va fi posibil, să putem devansa”, a spus Boc.rnrnFMI consideră că statele Uniunii Europene din Europa Centrală şi de Est care se confruntă cu probleme ar trebui să renunţe la moneda naţională în favoarea euro, chiar fără deveni membre ale zonei euro şi a deţine un loc în Consiliul Guvernator al Băncii Centrale Europene, potrivit Financial Times.
Nu există comentarii pentru această știre.
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii