Sorin Blejnar, fost comisar general adjunct în Garda Financiară, a fost numit preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), prin decizie a premierului Emil Boc.rnrnBlejnar va avea rang de secretar de stat.rnrnNoul preşedinte al ANAF este membru al Partidului Democrat-Liberal.rnrnPotrivit declaraţiei de avere depusă la jumătatea anului trecut, Sorin Blejnar deţine împreună cu soţia sa 2 apartamente, are economii în bănci în valoare totală de 1,255 milioane de lei. El a avut un câştig anual de 104.163 lei din salariu de comisar general adjunct în Garda Financiară.rnrnEconomiile lui Blejnar sub formă de depozite la termen, deschise la Credite Europe Bank, în lei, euro şi dolari, însumau la acea dată 1,23 milioane de lei. Blejnar avea în iunie anul trecut două conturi curente la IFB Finwest şi Banca Comerciala Română, în valoare de 16.168 lei şi, respectiv 11.154 lei.rnrnNoul preşedinte ANAF a obţinut la finele lunii iunie 2006 suma de 2,089 milioane de lei din vânzarea unui teren în Arad. Blejnar, împreună cu soţia, deţine şi acţiuni achiziţionate de pe Bursa de Valori Bucureşti şi Piaţa Rasdaq.rnrnAstfel, familia Blejnar avea în iunie 2008 un portofoliu format din 11.600 de acţiuni la SIF Banat-Crişana (SIF1), 18.500 de acţiuni la SIF Transilvania (SIF3), 7.545 de acţiuni la SIF Oltenia (SIF5), 36.068 de acţiuni la Broker Cluj (BRK), 11.600 de acţiuni la Rompetrol Well Services, 2.809 acţiuni la REVA Simeria, 8.200 acţiuni la Imotrust Arad şi 21.798 acţiuni la Remar Paşcani.rnrnEl deţine împreună cu soţia bijuterii în valoare estimată de 15.000-20.000 de euro.rnrnPână în prezent, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost condusă de liberalul Daniel Chiţoiu.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii