Valoarea salariului minim pe economie garantat în plată pentru anul 2017 va fi stabilită de viitorul Guvern, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, citat de Agerpres.
“Valoarea salariului minim pe economie garantat în plată pentru 2017 va fi stabilită de viitorul Guvern. Actualul Executiv, așa cum a anunțat în Consiliul Național Tripartit din 12 decembrie, a decis să mențină nivelul actual al salariului minim de 1.250 de lei, având în vedere că viitorul Guvern va avea legitimitatea necesară pentru stabilirea unei noi valori care să se aplice anul viitor”, a declarat Liviu Iolu, într-un briefing la Palatul Victoria.
Potrivit lui Iolu, în condițiile în care valoarea salariului minim pe economie garantat în plată pentru 2017 nu se modifică, nu este nevoie de o nouă hotărâre de Guvern care să reconfirme actul normativ aflat în vigoare, întrucât valabilitatea acestuia nu expiră la finalul anului.
“Ținând cont de faptul că hotărârea Guvernului nr. 1017 din 2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevede că, începând cu data de 1 mai 2016, salariul minim este de 1.250 de lei lunar, un alt act normativ care să reglementeze același lucru ar fi reprezentat din punct de vedere juridic o redundanță legală”, a afirmat Iolu.
Întrebat dacă în ultimele zile a avut loc vreo discuție între premierul Cioloș și liderul PSD, Liviu Dragnea, referitoare la această decizie privind salariul minim și dacă i s-a cerut prim-ministrului o majorare a salariului minim, Iolu a răspuns: “Nu am informații despre o asemenea discuție, cel mai probabil nu a avut loc”.
Nu există comentarii pentru această știre.
Inflația anuală a crescut semnificativ în mai 2025, până la 5,45% (cea mai mare valoare din ultimele 12 luni), după ce coborâse sub pragul de 5% în cele două luni... detalii
Exporturile României au fost în aprilie 2025 de circa 7,87 miliarde euro (-5,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 11... detalii
România s-a poziționat în anul 2023 drept țara membră UE cu cea mai redusă pondere a persoanelor care lucrează la pensie, potrivit unei analize făcute Eurostat. Cu un procentaj de... detalii
România s-a situat în luna aprilie 2025 pe prima poziție din UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. După o scădere cu 0,2 puncte procentuale față... detalii