România este unul dintre cele două state membre UE, în care rata de ocupare a scăzut în T2 2021, alături de Estonia, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Vecinii noștri bulgari au reușit să rămână de puțin pe plus, alături de Austria iar la polul opus, Slovenia, Grecia și Belgia au consemnat cele mai mari creșteri ale acestui indicator.
De reținut, după luna iunie 2021, evoluția ratei șomajului la noi a fost pe contrasens față de media europeană. Ceea ce ar trebui să se constituie într-un semnal de alarmă, îndeosebi în condițiile recrudescenței pandemiei.
De altfel, Organizația Internațională a Muncii a atras atenția asupra aplicării restrictive a criteriilor care stabiliesc încadrarea în șomaj (persoană fără slujbă, dar disponibil să înceapă lucrul în decurs de două săptămâni și care caută activ un angajament).
[1]
Pentru reflectarea mai bună a necesarului de forță de muncă se utilizează așa-numitul indicator de slăbiciune a pieței muncii (labour market slack), care include lucrătorii part-time ce ar dori să muncească mai mult, persoanele care pot lucra dar nu caută activ o slujbă sau pe cei care nu sunt imediat disponibili pentru a începe lucrul.
La acest indicator, cu o valoare de 9,6, România stă (alături de Bulgaria) mai puțin bine decât Cehia (4,6), Polonia (6,2), Ungaria (7,4), Germania (8,1), Slovacia (9,1) sau Slovenia (9,4). Pentru referință, menționăm și statele care, potrivit calculelor Eurostat, depășesc pragul de 20, respectiv Grecia (23,2), Italia (23,6) și Spania (25,1).
De reținut, din analiza mai amplă la nivel european, și poziționarea noastră mai slabă în context regional la ponderea tinerilor care șomează.
Cu 19,5% (date neactualizate de la finele T2 2021), România se afla în luna august 2021, la categoria de vârstă sub 25 de ani, semnificativ peste Slovacia (17,2%), Bulgaria (16,7%), Ungaria (15,8%), Slovenia (14,7%) sau Polonia (11,2%), cu remarca importantă că în Germania acest nivel este de doar 7,5%.
Nu există comentarii pentru această știre.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în aprilie 2025 cu 1,7% față de luna anterioară pe seria brută însă numai +0,4% după ajustarea... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a consemnat o scădere de -1,43% în aprilie 2025 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS. După ce a ieșit în februarie din... detalii
Comisia Națională de Strategie și Prognoză a ajustat în prognoza de primăvară 2025 (cea de iarnă a fost „uitată”) proiecțiile pentru PIB și salariul real în raport cu datele anterioare.... detalii
Datoria publică a României s-a situat la 56,3% din PIB la finele lunii februarie 2025, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de circa... detalii