Comisia Naţională de Prognoză (CNP) estimează în prezent valoarea produsului intern brut al României din 2020 la 300,7 miliarde euro, faţă de nivelul de 481,7 miliarde euro anticipat în ultima proiecţie pentru acest interval, din noiembrie 2008.rnrnAstfel, în “Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici până în anul 2020”, publicată marţi, CNP a menţinut estimările până în 2013 publicate la finalul aprilie, însă a adăugat proiecţii noi pentru intervalul 2014-2020, faţă de ultimele seturi de prognoze, realizate în noiembrie anul trecut.rnrnÎn urma modificării prognozelor pentru 2009-2013, realizată în primăvară, noile estimări pentru PIB au fost semnificativ revizuite în jos, valoarea PIB urmând să ajungă în 2020 la o valoare mai mică decât cea prognozată toamna trecută pentru 2014.rnrnÎn noua proiecţie, CNP estimează că PIB-ul va ajunge la 191,2 miliarde euro în 2014 – an în care România şi-a propus să adopte euro -, faţă de 304,4 miliarde euro în prognoza din noiembrie. Produsul intern brut ar urma să ajungă la 208,5 miliarde euro în 2015, 226,1 miliarde euro în 2016, 243,8 miliarde euro în 2017, 261,7 miliarde euro în 2018 şi 280,3 miliarde euro îm 2019.rnrnÎn vechea proiecţie, CNP estima PIB-ul României la 330,1 miliarde euro în 2015, 357,5 miliarde euro în 2016, 387 miliarde euro în 2017, 418,1 miliarde euro în 2018 şi 448,9 miliarde euro în 2019.rnrnÎn ceea ce priveşte ratele de creştere economică, CNP prevede în prezent un avans al PIB în termeni reali de 5,2% în 2014, 6% în 2015, 5,7% în 2016, 5,3% în 2017, 4,9% în 2018, 4,8% în 2019 şi 5% în 2020, niveluri uşor modificate faţă de prognoza din noiembrie.rnrnÎnsă proiecţiile ar putea fi modificate în curând semnificativ, în condiţiile în care oficiali guvernamentali au declarat în această lună că se aşteaptă la o contracţie a PIB mai mare decât cea prognozată iniţial pentru acest an, de 4%. Prognoza de -4% pentru 2009 a fost păstrată în proiecţia actuală a Comisiei de Prognoză.rnrnConvergenţă reală mult încetinitărnrnÎn urma coborârii prognozelor legate de valoarea PIB la orizontul anului 2020, procesul de convergenţă reală faţă de UE va fi semnificativ întârziat. Astfel, noile prognoze legate de indicatorul PIB/locuitor, în valoare nominală şi la paritatea puterii de cumpărare, sunt mult mai modeste.rnrnPentru 2013, CNP estimează acum că valoarea PIB/locuitor, la valoarea nominală, va ajunge la 8.437 euro, faţă de 13.175 euro, cât era estimarea din noiembrie. În 2020, valoarea indicatorului va ajunge la 14.504 euro, cu 37,6% sub nivelul prevăzut anterior, de 23.230 euro. În 2007, valoarea PIB/locuitor a fost de 5.630 euro.rnrnCalculată la paritatea puterii de cumpărare, valoarea PIB/locuitor este estimată în prezent să ajungă la 15.060 unităţi în 2013 şi la 25.560 în 2020, faţă de 20.800, respectiv 36.700, cât prevedea proiecţia anterioară.rnrnDupă noile calcule ale CNP, valoarea PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare va reprezenta doar 52% din media UE în 2013 şi 70% în 2020, faţă de 60%, respectiv 80% în precedenta prognoză. rnrnComisia de Prognoză a modificat şi estimarea privind structura de formare a PIB în 2020, serviciile urmând să contribuie cu 54,5%, industria cu 20,2%, construcţiile cu 12,8%, iar agricultura – cu 4,2%. Vechea proiecţie prevedea menţinerea ponderii industriei la peste 23% din PIB şi un avans mai lent al contribuţiei sectorului terţiar.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii