Supraîndatorarea cu credite online de la IFN-uri: "ANPC mi-a spus că plângerea e neîntemeiată, BNR că nu e de competența lor"

Publicat la: 2026-03-20 07:43 Ultima actualizare: 2026-03-20 08:30

„Astazi abia, din dec. 2025, dupa ce am facut plangere la Avocatul Poporului, mi a raspuns ANPC si mi a transmis ca plangerea mea e neintemeiata. 

Flexcredit mi-a acordat credit la 90% grad de indatorare, apoi nu a vrut sa aplice nicio solutie la cererea mea expresa de reesalonare, conform OUG 52/2016 si legilor in vigoare. 

Gradul meu de indatorare era 96%. Au luat din OUG doar pasajul cu dobanda penalizatoare, si atat. Sunt siderata. Eu am cerut solutii de reesalonare, restructurare, si ANPC ul mi a spus că nu depaseste dobanda 1% pe zi, si OUG 52/2016 nu se aplica. In conditiile in care eu am invocat toate legile in vigoare IFN ului…”, se plânge o cititoare.

Supraîndatorarea cu credite online obținute prea facil și prea rapid de la IFN-uri a devenit, de ceva timp, o problemă, conform plângerilor mai multor cititori. Vezi aici un exemplu:

Mulți oameni aflați într-o jenă financiară devin sclavii împrumuturilor, după ce intră într-un cerc vicios al datoriilor: obțin credite pentru achitarea altora mai vechi.

Dar ca orice mecanism, într-un final se gripează. Și atunci, oamenii disperați caută sprijinul autorităților. 

Chiar dacă vina le aparține (dar cine te-a pus să faci zeci de credite la IFN-uri?), o instituție de protecție a consumatorilor sau o bancă națională nu poate acuza un om. Datoria lor e să-i ajute.

Problema este că unii cititori se plâng că nu găsesc sprijin nici la Banca Națională a României (BNR), nici la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC).

BNR le răspunde supraîndatoraților că nu sunt de competența ei relațiile contractuale dintre IFN-uri și clienți, ANPC fiind cea abilitată de lege să-i protejeze.

Asta cu toate că BNR a emis și aplică un regulament privind prevenirea supraîndatorării, prin care băncile și IFN-urile sunt obligate să nu-i împrumute pe cei care au rate care depășesc 40% din venituri.

Cu privire la ANPC, după cum ni s-au plâns mai mulți cititori, inclusiv cel de față, în primul rând primesc răspunsuri la reclamații cu mare întârziere (peste 2 luni).

Apoi, după cum reclamă cititoarea citată mai sus, ANPC nu rezolvă problema supraîndatorării. Poate pentru că legile protecției consumatorilor și a contractelor de credit, OUG 50/2010, nu se referă la acest lucru.

Într-adevăr, OUG 50/2010 nu conține cuvântul supraîndatorare. Acesta a fost introdus abia în proiectul de lege privind contractele de credit, publicat recent de Ministerul Economiei, o obligație de transpunere națională a unei directive europene.

Problema este că intenția de prevenire a supraîndatorării nu include, în acest proiect de lege, măsuri concrete, precum cele din regulamentul BNR, ci doar prevederi generale și birocratice, după cum am văzut în acest articol:

ANPC nu a ajutat cititoarea nici măcar cu problema refuzului IFN-urilor de a-i restructura creditul, deși aceasta este o obligație legală prevăzută în OUG 50 din 2010. Vezi detalii, în acest articol din Întreabă Banca:

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Cum îmi mut contul la altă bancă? Misiune imposibilă!

Mutarea contului de la o bancă la alta (un fel de portare) se poate face prin completarea unui formular (foto) la banca unde vrei să-ți duci contul. Ulterior, băncile sunt... detalii

Dosarul ROBOR: angajați ai BNR ar fi acționat în nume propriu pentru modificarea regulamentului indicilor de dobândă

Începutul faptei ilicite privind ROBOR ar fi constat, potrivit raportului Consiliului Concurenței, în modificarea regulamentului de stabilire a indicilor de către reprezentanți ai BNR, care ar fi acționat în nume... detalii

Este acesta cântecul de lebădă al ROBOR-ului?

Va avea ROBOR-ul soarta fratelui său din străinătate, LIBOR, vechiul indice pentru dobânzile la creditele în dolari și franci elvețieni, dispărut nu de mult, în 2023, după mai bine de... detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T1 2026

Indicatorii agregați la nivelul sistemului bancar pentru data de referință 31.03.2026 (T1 2026), conform statisticilor furnizate de Banca Națională a României (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza datelor din... detalii