Supraîndatorarea cu credite online de la IFN-uri: "ANPC mi-a spus că plângerea e neîntemeiată, BNR că nu e de competența lor"

Publicat la: 2026-03-20 07:43 Ultima actualizare: 2026-03-20 08:30

„Astazi abia, din dec. 2025, dupa ce am facut plangere la Avocatul Poporului, mi a raspuns ANPC si mi a transmis ca plangerea mea e neintemeiata. 

Flexcredit mi-a acordat credit la 90% grad de indatorare, apoi nu a vrut sa aplice nicio solutie la cererea mea expresa de reesalonare, conform OUG 52/2016 si legilor in vigoare. 

Gradul meu de indatorare era 96%. Au luat din OUG doar pasajul cu dobanda penalizatoare, si atat. Sunt siderata. Eu am cerut solutii de reesalonare, restructurare, si ANPC ul mi a spus că nu depaseste dobanda 1% pe zi, si OUG 52/2016 nu se aplica. In conditiile in care eu am invocat toate legile in vigoare IFN ului…”, se plânge o cititoare.

Supraîndatorarea cu credite online obținute prea facil și prea rapid de la IFN-uri a devenit, de ceva timp, o problemă, conform plângerilor mai multor cititori. Vezi aici un exemplu:

Mulți oameni aflați într-o jenă financiară devin sclavii împrumuturilor, după ce intră într-un cerc vicios al datoriilor: obțin credite pentru achitarea altora mai vechi.

Dar ca orice mecanism, într-un final se gripează. Și atunci, oamenii disperați caută sprijinul autorităților. 

Chiar dacă vina le aparține (dar cine te-a pus să faci zeci de credite la IFN-uri?), o instituție de protecție a consumatorilor sau o bancă națională nu poate acuza un om. Datoria lor e să-i ajute.

Problema este că unii cititori se plâng că nu găsesc sprijin nici la Banca Națională a României (BNR), nici la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC).

BNR le răspunde supraîndatoraților că nu sunt de competența ei relațiile contractuale dintre IFN-uri și clienți, ANPC fiind cea abilitată de lege să-i protejeze.

Asta cu toate că BNR a emis și aplică un regulament privind prevenirea supraîndatorării, prin care băncile și IFN-urile sunt obligate să nu-i împrumute pe cei care au rate care depășesc 40% din venituri.

Cu privire la ANPC, după cum ni s-au plâns mai mulți cititori, inclusiv cel de față, în primul rând primesc răspunsuri la reclamații cu mare întârziere (peste 2 luni).

Apoi, după cum reclamă cititoarea citată mai sus, ANPC nu rezolvă problema supraîndatorării. Poate pentru că legile protecției consumatorilor și a contractelor de credit, OUG 50/2010, nu se referă la acest lucru.

Într-adevăr, OUG 50/2010 nu conține cuvântul supraîndatorare. Acesta a fost introdus abia în proiectul de lege privind contractele de credit, publicat recent de Ministerul Economiei, o obligație de transpunere națională a unei directive europene.

Problema este că intenția de prevenire a supraîndatorării nu include, în acest proiect de lege, măsuri concrete, precum cele din regulamentul BNR, ci doar prevederi generale și birocratice, după cum am văzut în acest articol:

ANPC nu a ajutat cititoarea nici măcar cu problema refuzului IFN-urilor de a-i restructura creditul, deși aceasta este o obligație legală prevăzută în OUG 50 din 2010. Vezi detalii, în acest articol din Întreabă Banca:

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Indicatorii sistemului bancar la finalul T1 2026

Indicatorii agregați la nivelul sistemului bancar pentru data de referință 31.03.2026 (T1 2026), conform statisticilor furnizate de Banca Națională a României (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza datelor din... detalii

De ce să-i faci aplicație bancară copilului, în loc să-i dai bani cash?

Părinții ar trebui să le deschidă copiilor propriile conturi bancare, cu acces la aplicațiile bancare, în care-și pot încasa și administra eficient banii și pot face plăți. Copiii pot astfel... detalii

Profitul băncilor, în scădere cu 9%

Profitul sistemului bancar românesc, format din 28 de bănci și o cooperativă de credit, a scăzut în primul trimestru din 2026 cu 9%, echivalentul a aproximativ 340 milioane lei, față... detalii

Știai că Unicredit îți poate închide contul fără să te anunțe?

Nici eu nu știam și nici măcar nu-mi imaginam că este posibil așa ceva.  De ce să-mi închidă contul banca, fără să mă avertizeze în prealabil? Ar fi absurd. Cu... detalii