MasterCard a acordat premii de peste 600.000 de lei celor care au platit cu cardul in hiperermarketuri

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2011-10-31 16:46 Ultima actualizare: 2011-10-31 16:46

Campania „Păstrează loc în portofel pentru ceea ce contează cu adevărat”, organizată de MasterCard Europe, împreună cu hipermarketurile Carrefour, real,-, cora şi Auchan, a ajuns la final, înregistrând rezultate peste aşteptări, anunta MasterCard intr-un comunicat. rnrnMai mult de 14.000 de persoane pe zi, atât din Bucureşti, cît şi din cele mai importante oraşe din ţară, au plătit cumpărăturile cu cardul lor MasterCard sau Maestro şi au participat la promoţie, la standul MasterCard.rnrn„2 luni de campanie la nivel naţional, 42 de locaţii participante, 600 de promoteri implicaţi, peste 450.000 de participanţi, premii de 634.752,64 lei şi cele mai importante patru lanţuri de hipermarketuri din ţară – aşa se poate rezuma campania MasterCard, devenită deja tradiţie pentru noi. Din 2009 şi până acum, am crescut numărul locaţiilor, valoarea premiilor, dar şi numărul participanţilor, care, pe parcursul acestor trei ani, s-a triplat”, spune Ioana Gorgăneanu, Marketing Manager România şi Regiunea Balcanilor, MasterCard Europe. rnrnPe toată durata promoţiei, persoanele care au plătit cumpărăturile cu un card MasterCard sau Maestro, în oricare dintre cele patru lanţuri de hipermaketuri, au avut şansa să participe, indiferent de valoarea tranzacţiilor făcute. Premiile de anul acesta au constat în seturi de jocuri, albume foto şi seturi de magneţi de frigider, toate derivând din conceptul creativ al campaniei, care a pus în prim-plan ideea de familie. rnrnPremiul cel mare a fost de 1.000 de lei, banii fiind viraţi direct pe cardurile câştigătorilor. Participanţii au avut şansa să câştige 168 de premii a câte 1.000 lei, câte 4 în fiecare dintre cele 42 de magazine. Posesorii de carduri MasterCard şi Maestro au fost recompensaţi cu aproximativ 85.000 de premii, a căror valoare totală a fost de 634.752,64 lei.rnrn„Pentru al treilea an consecutiv, avem satisfacţia că am reuşit să punem pe roate o campanie cu un mecanism atrăgător, cu un concept creativ, care a stârnit interesul posesorilor de carduri MasterCard şi Maestro, dar şi cu un element nou în materie de promovare – am folosit serviciul de proximity sms, Location Based-Advertising, lansat de Vodafone. Prin intermediul său, clienţii au primit informaţii despre campanie, pe telefonul mobil, imediat ce ajungeau în apropierea magazinelor participante”, continuă Ioana Gorgăneanu. rnrnPromoţia a avut loc în 42 de hipermarketuri Carrefour, real,-, cora şi Auchan, în cele mai importante 13 oraşe din ţară: Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu-Mureş, Timişoara, Baia-Mare, Drobeta şi Sibiu.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii

Clienții Alpha Bank pot alege dacă se transferă la Unicredit

Clienții Alpha Bank vor mai putea folosi conturile, cardurile, aplicația și alte servicii până în 14 august. Ulterior, dacă acceptă, ei vor fi transferați la Unicredit, cea care a cumpărat... detalii

BT finanțează Quartier Ferdinand, primul proiect rezidențial cu emisii zero din București

Banca Transilvania acordă o nouă finanțare verde, de 20 de milioane de euro, companiei STC Partners, pentru dezvoltarea ansamblului rezidențial Quartier Ferdinand, aflat în centrul Bucureștiului, anunță banca într-un comunicat,... detalii