OTP Bank lanseaza un credit tip overdraft pentru IMM-uri acordat online, prin internet banking

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2016-12-08 13:09 Ultima actualizare: 2016-12-08 13:09

OTP Bank România lansează, în premieră pe piaţa locală, un nou produs de creditare destinat IMM-urilor: Overdraft fără garanţii imobiliare, garantat cu fideiusiune, anunta banca intr-un comunicat, in care mai mentioneaza urmatoarele:

Unicitatea produsului constă în faptul că, pentru contractarea creditului, clienţii utilizează platforma OTPdirekt – Internet Banking.

Clienţii persoane juridice care solicită contactarea unui astfel de credit beneficiază de o serie de avantaje, printre care:

– Sumă maximă de 200.000 lei;

– Maximum 12 luni perioadă de acordare, cu posibilitate de prelungire;

– Fără garanții imobiliare, pentru acest produs solicitându-se doar ipoteca mobiliară asupra tuturor conturilor curente deschise la OTP Bank România și contract de fideiusiune încheiat cu acţionarul/ asociatul majoritar şi/ sau administratorul (dacă este diferit de acţionarul/ asociatul majoritar);

– Aprobare rapidă, la costuri avantajoase.

„Prin lansarea acestui nou produs, unic în momentul de faţă pe piaţa bancară din România, vrem să reconfirmăm faptul că suntem un partener de încredere al intreprinderilor mici si mijlocii, că ne dorim sa le fim alături de-a lungul întregii experienţe de dezvoltare, construind relaţii de lungă durată şi ajutȃndu-i să îşi dezvolte afacerea. Încercăm să ne adaptăm în mod continuu produsele de creditare la nevoile reale ale IMM-urilor, pentru a facilita accesul acestora la surse avantajoase de finanțare a investițiilor şi a capitalului de lucru, prin soluţii flexibile şi utile pentru dezvoltarea afacerilor și a economiei locale. De asemenea, avem în vedere alinierea constantă a produselor şi serviciilor noastre la trendurile generale de digitalizare.”, a declarat Roxana Hidan, Director Direcţia IMM, OTP Bank Romȃnia.

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înţelege nevoile clienţilor şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare.

OTP Bank oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de aproape 1500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Servicii bancare și medicale în camioanele BCR și Medlife, la Rupea și Prejmer, în Brașov

Banca Comercială Română și MedLife își unesc eforturile într-un parteneriat strategic pentru a facilita accesul la servicii bancare moderne și consultații medicale gratuite în comunitățile rurale și urbane mici din... detalii

CEC Bank aproba online credite ipotecare, în 30 de minute

CEC Bank continuă procesul de digitalizare și oferă credite ipotecare în lei și euro, cu aprobare financiară online, în circa 30 de minute, cu zero drumuri la bancă, anunță banca într-un comunicat,... detalii

Banca Transilvania, partener oficial de cursă al echipei de Formula 1 McLaren

Banca Transilvania devine Partenerul Oficial de Cursă al Echipei McLaren Formula 1 la Marele Premiu al Ungariei Formula 1 Lenovo 2025 (Formula 1 Hungarian Grand Prix), una dintre cele mai... detalii

Plata facturilor BT Leasing se poate face direct din contul bancar

BT Leasing și fintech-ul Finqware anunță o premieră în rândul companiilor de leasing din România: plata facturilor de leasing direct din contul bancar, inițiată prin link personalizat, conform unui comunicat... detalii