Respingerea moţiunii de cenzură a fost anunţată oficial, miercuri, în plenul Parlamentului, rezultatul indicând 216 voturi valabil exprimate, dintre care 212 “pentru” şi patru “împotriva” demersului opoziţiei, transmite Mediafax.rnrnCodul Muncii se consideră adoptat.rnrnMoţiunea de cenzură depusă de opoziţie a fost respinsă, miercuri seară, de Parlament, fiind votată doar de 212 parlamentari, în condiţiile în care ar fi avut nevoie de 236 de voturi pentru a fi adoptată.rnrnPotrivit anunţului oficial, la moţiunea de cenzură s-au înregistrat 218 voturi, din care au fost anulate două.rnrnDin cele 216 voturi valabil exprimate, pentru adoptarea moţiunii au votat 212 senatori şi deputaţi, iar pentru respingerea acesteia au votat patru.rnrnCinci parlamentari din arcul guvernamental, patru de la PDL şi unul de la UDMR, şi-au exprimat votul, cei mai mulţi dintre ei lăsând să se vadă modul în care au introdus bilele în urne, respectiv împotriva moţiunii.
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii