Jeffrey Franks, FMI: Tintele au fost atinse in toate domeniile

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2011-07-26 11:14 Ultima actualizare: 2011-07-26 11:14

Reprezentantul FMI în România, Jeffrey Franks, a afirmat, luni, la începutul întreverii cu şeful statului, că, deşi se află la mijloc de misiune în ţara noastră, are veşti bune de anunţat, preşedintele Traian Băsescu afirmând că obiectivul României este susţinerea creării locurilor de muncă.rnrn”Nu suntem la finalul misiunii, de obicei ne întâlnim la sfârşit. Suntem abia la mijloc, dar cred că avem nişte veşti bune de anunţat, aşa cum probabil că ştiţi deja”, a spus Franks, citat de Mediafax.rnrnEl a mai spus că au fost evaluate performanţele din cadrul programului până la mijlocul anului şi s-a descoperit că ţintele au fost atinse în ceea ce priveşte criteriile de performanţă în practic toate domeniile.rnrn”Există unul asupra căruia încă mai lucrăm, dar sunt veşti bune, că performanţele din cadrul obiectivelor merg destul de bine. În zona structurală, există domenii unde trebuie să continuăm eforturile. Aţi menţionat unul, în zona asistenţei medicale, dar, repet, vedem ceva mişcare în zonele cheie şi cred că ne vom întoarce cu un raport bun la Washington pentru următoarea analiză a board-ului, dar desigur că trebuie să lucrăm împreună la rectificarea bugetară din 2011, la bugetul din 2012 şi la zona structurală în general”, a mai spus Franks.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii