Reprezentaţii Fondului Monetar Internaţional consideră că România are toate şansele să continue în 2012 creşterea economică pozitivă şi chiar să o accelereze, potrivit şefului misiunii FMI, Jeffrey Franks.rnrn”Împărtăşim părerea că în condiţiile continuării reformelor şi progresului acestora în mod satisfăcător, împreună cu îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene structurale, cu planuri de investiţii solide, există toate motivele să sperăm că veţi continua cu o creştere pozitivă şi chiar veţi accelera creşterea în 2012″, a spus Franks sâmbătă, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria cu premierul Emil Boc.rnrnOficialul FMI a subliniat că a fost o lungă şi dificilă recesiune economică, nu numai pentru oamenii din România, dar şi pentru cei din întreaga lume.rnrn’Dar cred că dacă ne uităm la situaţia economică a României, sunteţi într-o situaţie mai bună ca economia să crească în viitor şi să înţelegeţi toate dificultăţile economice de acum trei ani. Asta vă pune în situaţia nu numai să puteţi creşte, dar puteţi creşte într-un mod sustenabil’, a mai afirmat Franks.
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii