Ionuţ Costea, Preşedinte&CEO EximBank, a primit Premiul pentru performanţă în banking în cadrul Galei Bancheri de Top organizată de Finmedia miercuri, 15 iulie, eveniment care a marcat realizările celor care dau trendul şi modelează piaţa financiar bancară din România.rnrnÎn acest context, preşedintele EximBank a făcut o scurtă prezentare a itinerariului său profesional menţionând că decernarea acestui premiu coincide cu revenirea sa în domeniul financiar de stat după aproape opt ani de activitate în cadrul unor instituţii financiare internaţionale şi a sectorului bancar privat.rnrnMi-am început activitatea în domeniul financiar la Ministerul Finanţelor cu mult timp în urmă, în 1991, ca debutant. Acum m-am întors din nou în sectorul de stat. Îmi doresc ca împreună cu echipa EximBank să sprijinim mediul de afaceri românesc şi să creştem cota de piaţă a băncii, a spus Ionuţ Costea.rnrnEl a adăugat că îi sfătuieşte pe cei care se găsesc la începutul carierei să accepte fiecare încercare profesională cu toată deschiderea nu neapărat pentru a lua un premiu, cât mai ales pentru a avea sentimentul că îşi păstrează spiritul tânăr şi întreprinzător.rnrnDe numele lui Ionuţ Costea sunt legate prima ieşire a României pe pieţele de capital externe cu obligaţiuni suverane, precum şi lansarea primei bănci de economisire creditare din sistemul bancar românesc.rnrnBanca de Export-Import a României EximBank – S.A. este o instituţie specializată, prin care se derulează activităţi de susţinere a mediului de afaceri românesc şi a tranzacţiilor internaţionale prin instrumente financiar-bancare şi de asigurări specifice. rnrnCompaniile interesate de produsele EximBank se pot adresa direct celor 11 unităţi teritoriale ale băncii din Bucureşti, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Timişoara, Buzău, Oradea, Deva şi Alba Iulia. De asemenea, operatorii economici pot obţine informaţii despre produse şi documentaţia aferentă prin intermediul site-ului www.eximbank.ro sau pot primi detalii scriind pe adresa informatii@eximbank.ro. rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Bogdan Rotunjanu (foto), un profesionist cu peste două decenii de experiență, se întoarce în România și se alătură ING Bank România în rolul de Chief Information Officer, începând cu 1... detalii
Ca urmare a selecției și nominalizării de către Ministerul Finanțelor, Acționar unic al CEC BANK S.A., Banca Națională a României a hotărât aprobarea prealabilă a doamnei Nicoleta Mioara Cîrciumaru, în... detalii
Banca Transilvania are mai multe joburi disponibile in prezent, dupa cum urmeaza: Specialist servicii clienti, in Bucuresti, Cluj-Napoca, Targu-Mures, Sibiu, Sovata, Sighisoara, Voluntari, Deva, Otopeni, Roman, Botosani, Slatina, Bals; Responsabil... detalii
Conducerea Exim Banca Romaneasca va fi asigurata in urmatorii patru ani de Traian Halalai in calitate de presedinte executiv, Lidia Stan – vicepresedinte executiv responsabil cu activitatea de retail/CFO, Catalin... detalii