Intesa Sanpaolo Bank, împreună cu Grupul Intesa Sanpaolo, organizează pentru al doilea an consecutiv „International Golf Tour Intesa Sanpaolo”, un turneu internaţional ce se derulează în 6 ţări. Ediţia din acest an va avea loc în cadrul complexului BlackSeaRama de lângă Balchik pe 17 septembrie, iar finala turneului va avea loc în Italia, la Milano în perioada 23 – 25 septembrie, anunta banca intr-un comunicat.rnrnTurneul de Golf susţinut de Intesa Sanpaolo va avea anul acesta un tablou de peste 30 de jucători de golf, cetăţeni români şi străini, iar o bună parte dintre acesti pasionaţi de golf au fost prezenţi şi la prima ediţie. Echipele ce vor câştiga etapa locală vor participa şi la finala de la Milano, alături de cele mai bune echipe din Egipt, Serbia, Bosnia si Herţegovina, Slovacia şi Croaţia, ţări în care Grupul Intesa Sanpaolo deţine bănci locale. rnrn„Grupul Intesa Sanpaolo este o prezenţă constantă în lumea sportului, avem un parteneriat strategic de peste 20 de ani cu clubul de fotbal AC Milan, susţinem o serie de turnee ATP de top în ţările în care suntem prezenţi, iar de curând ne-am îndreptat atenţia şi către golf, un sport din ce în ce mai popular atât în România, cât şi la nivel internaţional”, a declarat Ezio Salvai, Director General Intesa Sanpaolo Bank. rnrnEtapa finală se va derula în cadrul complexului Golf Club Le Robinie din Solbiate Olona, la 10 km distanţă de aeroportul Malpensa din Milano. Aici se află un teren excelent cu 18 găuri, desenat de către Jack Nicklaus şi considerat unul dintre cele mai bune din Europa. „International Golf Tour Intesa Sanpaolo”, este un proiect iniţiat şi susţinut de către Intesa Sanpaolo, în parteneriat cu Lufthansa şi AC Milan Golf. Partenerul media la nivel local este revista Golf LifeStyle. rnrnIntesa Sanpaolo rnrnIntesa Sanpaolo Bank este parte a grupului Intesa Sanpaolo, lider în Italia şi cu o prezenţă internaţională semnificativă cu accent pe Europa Centrală şi de Est, precum şi Bazinul Mediteranean. Grupul oferă servicii pentru persoanele fizice şi susţine dezvoltarea companiilor şi IMM-urilor din 34 de ţări din întreaga lume.
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii