Reprezentantii ING Bank, la fel ca cei ai Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, spun ca problema cu legea darii in plata nu este atat faptul ca le va afecta profitul, impactul preconizat nefiind substantial, cat mai ales ca va determina bancile sa restrictioneze accesul la un credit ipotecar, in principal prin majorarea avansului, astfel ca mai putini tineri se vor califica pentru un nou credit ipotecar.
Bancile care ar putea fi afectate mai puternic de legea darii in plata sunt cele cu credite in franci elvetieni, precum Raiffeisen Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Romaneasca, OTP Bank sau Credit Europe Bank, din cauza devalorizarii puternice a leului fata de franc, cu peste 80% din la izbucnirea crizei din 2008, in paralel cu diminuarea pretului locuintelor.
“Legea privind darea in plata nu cred ca este o solutie pentru rezolvarea problemelor clientilor”, a raspuns seful ING Bank Romania, Michal Szczurek (foto), la o intrebare pusa de Bancherul.ro.
“De fapt, cred ca aceasta lege, in actuala forma, rezolva doar problemele altor categii de clienti, care nu cred ca sunt cazuri sociale. Pe de alta parte, daca va intra in vigoare, conditiile de creditare cu siguranta se vor inaspri, astfel ca mii de clienti nu vor mai putea aplica la un nou credit, mult mai putini decat cei care ar putea beneficia de aceasta”, a adaugat seful ING.
El a precizat ca banca sa este deschisa sa rezolve problemele clientilor care nu-si pot achita creditele, iar pe de alta parte exista si legea insolventei persoanelor fizice, care poate sa fie aplicata in cazurile extreme.
“Noi avem foarte putine credite neperformante si executam mai putin de 0,1% din numarul de clienti. Anul trecut am avut doar in jur de 20 de cazuri de executari silite, pentru ca preferam sa aplicam restructurari si alte solutii pentru a-i ajuta pe clienti sa-si plateasca ratele, dupa o perioada de 3-4 ani de discutii cu acestia”, a adaugat seful ING.
“Sper ca legea sa se aplice, in final, doar celor care au nevoie de o astfel de solutie (darea in plata), astfel incat sa nu necesite modificarea conditiilor de creditare”, a adaugat Szczurek.
Si Andreas Treichl, seful Erste Bank, a declarat recent: “Datio in solutum, care prevede ca poti preda bancii cheile casei daca nu-ti mai poti plati ratele la credit, este o problema serioasa. Dar nu pentru ca ne va provoca multe pierderi, nu va avea un impact serios asupra creditelor neperformante, ci pentru ca va schimba dramatic activitatea de acordare de noi imprumuturi. Va fi nevoie de mai multe garantii, de un avans mai mare, se va majora si costul unui credit, astfel ca cei cu venituri mici si tinerii nu vor mai avea acces la credite ipotecare, efectul fiind ca piata imobiliara din Romania va fi afectata dramatic”. (vezi aici detalii)
Nu există comentarii pentru această știre.
Un cititor ne-a povestit cum a luat o țeapă online cu o falsă aplicație de criptomonede. Schema înșelătoriei e laborioasă, o așa-zisă inginerie socială și psihologică. Mai întâi escrocul „s-a... detalii
Sună telefonul, e număr de Orange, 0742136928, așa că răspund. Aud un robot care-mi spune în engleză că tocmai s-a făcut o plată de 53 de euro din contul meu... detalii
O cititoare ni s-a plâns, la Întreabă Banca, de situația dificilă în care a ajuns, de a nu-și mai putea plăti ratele la credite, din cauza Biroului de Credit. Totul... detalii
„Plătești cu cardul Mastercard și primești puncte Priceless, de care te bucuri ulterior prin vouchere digitale sau cashback”, își îmbie clienții Libra Internet Bank (vezi foto). Concret, pentru fiecare 5... detalii
Unele IFN-uri aplică dobânzi excesive la credite, peste plafoanele din Legea 243/2024
Cu atâtea credite, nici nu mai știu unde și câte datorii am
Ce riști dacă faci prea multe credite IFN
Am pierdut la pariuri online 30.000 de lei, apoi am făcut 9 credite la IFN-uri, să plătesc datoria
Dacă ai mai multe credite, refinanțează-le într-unul singur, pentru a-ți reduce gradul de îndatorare
Trei avantaje al concilierii prin CSALB, în loc să dai banca în judecată
Aplicațiile unor bănci nu merg cu buletinul electronic
Astăzi se vor vira pensiile și salariile la Unicredit? (actualizat)
Cum își tratează BRD clienții cu restanțe la credite
Revolut pune poprire pe indemnizațiile de veteran de război?