Inflatia din zona euro s-a mentinut la 2,5% in august. Am putea intra intr-o perioada cu dobanzi mici si stabile in euro

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2011-08-31 15:39 Ultima actualizare: 2011-08-31 15:39

Inflaţia anuală din zona euro s-a menţinut în luna august la 2,5%, potrivit Eurostat, uşor peste ţinta Băncii Centrale Europene (BCE) de sub, dar aproape de 2%, pe fondul încetinirii creşterii economice şi scăderii preţurilor din domeniul energiei, transmite Bloomberg. rnrnIndicatorul a fost în linie cu media estimărilor economiştilor contactaţi de Bloomberg într-un sondaj.rnrnEconomia europeană a încetinit în trimestrul al doilea mai abrupt decât estimau analiştii, iar încrederea consumatorilor a coborât puternic în august, indicând că populaţia ar absorbi mai greu eventuale creşteri ale preţurilor.rnrnPreşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a declarat luni că banca reevaluează riscurile inflaţioniste înainte de consiliul de politică monetară din 8 septembrie, după ce instituţia a ridicat dobânzile în două rânduri în ultimele patru luni pentru a combate creşterea preţurilor.rnrn”Trichet a admis deja că revenirea economică ar putea fi mai slabă decât se aştepta, sugerând o schimbare a perspectivelor de creştere şi inflaţie ale BCE. Vom intra probabil într-o perioadă îndelungată de dobânzi reduse şi stabile”, comentează economistul ING Bruxelles Peter Vanden Houte.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii