Guvernul australian a început, luni, să acorde numerar populaţiei, în valoare totală de 8 miliarde de dolari australieni (5,2 miliarde de dolari americani), pentru a încuraja consumul în perioada sărbătorilor de iarnă, ca măsură de stimulare a creşterii economice.rnrnMăsura a fost adoptată după ce datele oficiale au indicat o creştere economică de numai 0,1% în perioada iulie-septembrie, cel mai slab ritm înregistrat în Australia în ultimii opt ani. Totodată, statisticile indică o creştere puternică a şomajului pe plan local, ca urmare a frânării avansului economic la nivel global.rnrnAnaliştii australieni consideră, însă, că decizia de stimulare a consumuluiprin participarea directă a statului la majorarea bugetului de cheltuieli al populaţiei nu va fi suficientă pentru evitarea recesiunii, pe termen scurt, şi asigurarea unei creşteri economice echilibrate, pe termen lung.rnrn”Pachetul este o măsură temporară, iar creşterea consumului în trimestrul al patrulea, datorată acestei măsuri, îşi va pierde semnificaţia începând cu primul trimestru al anului viitor”, a declarat un analist australian.rnrnBanca centrală a Australiei a redus, săptămâna trecută, dobânda de politică monetară la minimul ultimilor şase ani şi jumătate, pentru a stimula creşterea economică.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii