Tribunalul Bucuresti a admis o parte din plangerile formulate de un grup de 360 de clienti ai BCR, cu 190 de contracte de credit, sustinuti de avocatul Gheorghe Piperea, in dosarul 51316/3/2010.rnrnIntrucat decizia nu este definitiva, BCR a anuntat ca o va contesta la Curtea de Apel in termen de 15 zile, conform procedurilor juridice.rnrnJudecatorii Tribunalului Bucuresti au anulat clauzele contractuale care prevăd perceperea de către bancă a comisioanelor de risc la creditele de nevoi personale şi comisioanelor de administrare calculate la valoarea iniţială a creditului şi a dispus ca acestea să fie eliminate. Sumele percepute de către bancă cu acest titlu vor fi restituite clienţilor. rnrnIn consecinta, tribunalul a decis ca BCR trebuie sa emita noi grafice de rambursare a creditelor.rnrnPe de alta parte, judecatorii au respins contestatia clientilor cu privire la modul de cacul al dobanzii la credite.rnrnReprezentantii BCR au declarat:rnrn”Remarcăm faptul că decizia instanței (notă bene: într-un proces de grup!) confirmă mai presus de orice legitimitatea clauzelor de calcul al dobânzilor. Totodată, reiterăm faptul că înțelegem greutăţile prin care trec clienții în această perioadă dificilă și încercăm să găsim soluții în limitele legale/financiare. Așa cum niciun agent economic nu poate vinde un produs sub costurile sale de producție, banca calculează dobândă unui credit astfel încât să poată acoperi costurile sale de finanțare și să își poată îndeplini rolul sau simplu, dar fundamental, de finanțator al economiei”.rnrnBCR va contesta insa decizia la Curtea de Apel:rnrn”Apreciem că fiecare judecător este îndreptățit la propria opinie, iar majoritatea covârșitoare a deciziilor judecătorești anterioare au dat câștig de cauza băncii pe spete asemănătoare (incluzând toate cazurile judecate la Înaltă Curte de Casație și Justiție)”.rnrnBanca mai spune că cei implicaţi în proces ar fi putut beneficia de foarte multă vreme de o soluție foarte avantajoasă de refinanțare, pe care, din motive neclare, au respins-o. rnrnBCR mai spune ca este deschisă la o soluție amiabilă în interesul financiar al clienţilor ş carei îi scuteste de timp pierdut și de cheltuieli cu avocații.rnrnIata decizia publicata de Tribunalul Bucuresti:rnrn”Admite in parte petitul 1, respectiv pct.1.3. privind clauzele din contractele reclamanţilor care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat al valoarea iniţială a creditului si pct.1.4. privind clauzele din contractele reclamanţilor care reglementează plata unui comision de urmărire riscuri calculat al valoarea iniţială a creditului. Admite in parte petitul 2 si constata nulitatea absoluta a clauzelor din contractele reclamanţilor care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat al valoarea iniţială a creditului si a clauzelor din contractele reclamanţilor care reglementează plata unui comision de urmărire riscuri calculat al valoarea iniţială a creditului. Admite in parte petitul 3.2 referitor la eliminarea clauzelor referitoare la comisionul de administrare si comisionul de urmărire riscuri. Admite in parte petitul 4 si obliga societatea parata la emiterea unor noi grafice de rambursare in urma constatarii nulităţii clauzelor din contractele reclamanţilor care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat al valoarea iniţială a creditului si a clauzelor din contractele reclamanţilor care reglementează plata unui comision de urmărire riscuri calculat al valoarea iniţială a creditului. Admite in parte petitul 5 in sensul obligarii societatii parate la restituirea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat al valoarea iniţială a creditului si a clauzelor din contractele reclamanţilor care reglementează plata unui comision de urmărire riscuri calculat al valoarea iniţială a creditului. Respinge celelalte capete de cerere ca neintemeiate. Respinge cererea reconventionala ca neintemeiata. Obliga societatea parata la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 70.000 lei. Cu apel in 15 zile. Pronuntata in sedinta publica, azi 05.03.2012. “
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii